PĂRERI 17

Mi-aduc aminte cum, de nenumărate ori, am asistat la atitudini admirative superlative, provocate unora de faptul că anumiţi indivizi aveau bani mulţi, atitudini concentrate în expresii de genul Bă, ăla are bani, bă! sau Bă, habar n-ai ce de bani are ăla! ori Bă, nu te pune cu ăla, că are bani de te-ngropă!. Şi, de fiecare dată, mă gândeam la situaţia similară în care, spărgându-i unuia capul, să exclami siderat: Bă, ăsta are creier !, deşi, existenţa materiei, nu garantează folosirea profitabilă a ei. Sigur că, aşa cum unii ţin banii la ciorap pentru vremuri grele, e posibil ca alţii să păstreze creierul, alimentându-l numai atât cât să-l ţină în stand by, iar la o adică, vorba lui Caragiale, pac la Răsboiul. Altfel nu-mi explic proverbul care spune Cu prostul ( =ignorantul ) să nu te pui că are mintea hodinită. Dar mintea odihnită, în foarte puţine cazuri e folosită pentru recalificări serioase, reprofilări, cotituri în carieră, fiind, în majoritatea sufocantă a situaţiilor,  folosită pentru acumulări de acte, de diplome, de hârtii, şi rezultatul e similar: priceperi, competenţe de carton. La fel şi cu banii... E, până la urmă, tot un fel de şmechereală, de superficialitate ce transmite mesajul clar: vezi, măi, tocilarule, ţi-ai pierdut juma’ de viaţă tocind şi eu, care m-am distrat, mi-am trăit tinereţea, sunt, acum, la acelaşi nivel cu tine... Ba, de cele mai multe ori, după stilul promovărilor din scumpa noastră ţărişoară, e mult mai sus decât tine, scuipându-ţi, cu mândrie patriotică ( fiindcă poziţia obţinută e, întotdeauna şi exclusiv, în sistemul de stat ), în cap.  

Singura mea îngrijorare e legată de momentul în care prostul cu bani va putea să-şi cumpere mai multe vieţi cu banii săi deşi se spune că, oricum, prostia este infinită, doar inteligenţa-i limitată. Atunci, într-adevăr ar fi o problemă dar, dacă ne gândim că şi dintre cei cu creier au bani, situaţia, poate, nu e chiar dramatică.

BALADA RETROSPECTIVEI

Ne cernem viitorul prin sita de trecut

şi teama ne cuprinde, cea fără de motive,

precum căderea nopţii nemărginit se-ntinde

acoperind regrete cu taine de demult.

Mă mângâie pe creştet iar, de copil, o mână,

mi-s nopţile mai grele ca zilele în care

smulgeam din mine clipe şi-apoi, cu fiecare,

reconstruiam iluzii zidindu-le-mpreună.

S-au spulberat sub vremuri şi duse-s pe pustii...

căci, mersului, popasul i-a luat de-o vreme locul

şi-acum, privind în urmă, zadarnic caut rostul

din visuri fără margini ori nopţi de insomnii.

POPOR NEVRICOS 3

Sunt, fără doar şi poate, un individ capabil să transforme orice cuvânt într-o imagine şi nu mi-a fost dată o imagine mai cutremurătoare, mai scabroasă, mai inumană, mai nefirească decât cuvântul gay.

Dar era imaginea mea şi nu a lor, eu eram acela care nu puteam accepta normalitatea într-o  astfel de relaţie, mai ales când imaginea apărea cu bărbaţi fiindcă altfel, dacă la mijloc erau cupluri de femei, mă suspectam, ca să fiu sincer, şi de oarecare „perversitate”. De aici şi până la cuvânt, ca să nu mai vorbesc de manifestaţii împotriva unor astfel de relaţii, este o cale pe care n-am s-o străbat niciodată şi n-am să înţeleg vreodată de ce este nevoie să se pronunţe popii vs. psihologi, creştinii vs. atei, noua dreaptă (??!!) vs. cine? (- vechea stângă / noua stângă / vechea dreaptă / pro diversitate, etc. ?? ), deşi, când aud câteodată pe câte unul că ar trebui să introducem în constituţie că suntem un popor fundamental creştin, mă trec fiori mai reci ca pe vremea comunismului, fiindcă mă gândesc la ce s-ar întâmpla dacă s-ar mai naşte şi situaţii de felul majoritarii creştini vs minorităţile musulmane / budiste / atee, etc. Şi-apoi, motivaţia că a fi altfel, adică gay,  nu-i un lucru firesc, e cât se poate de puerilă. Dar, după 23 de ani, cu proces câştigat în instanţă, să nu restitui bisericile greco-catolicilor, numai pentru că nu vrei şi, fiind majoritari, poţi să faci asta, este un lucru firesc? Să refuzi, ca preot, să-l îngropi pe cel mort pentru că nu şi-a plătit cotizaţia la biserică de câţiva ani, este un lucru firesc? Să refuzi o slujbă simplă cuiva care a decis că, după moarte, vrea să fie incinerat, nu înmormântat, este firesc? Mie mi se pare mai mult o dovadă de forţă, de dictatură şi de înstăpânire nu numai a lumii acesteia ci şi a celei de dincolo, ceea ce, pentru vremea în care trăim şi lumea în care vrem să trăim, este, cel puţin, nepotrivit dacă nu jenant.

Fiinţă sau lucru, omul este un obiect al cunoaşterii ( cunoscut / cunoscător ), singurul care-şi permite să treacă prin raţiune şi în cuvânt ceea ce simte dar nu este obligat să facă asta. Din nefericire, cei care se manifestă public în această dispută absolut inutilă, sunt mai mulţi decât cei care, anul trecut, au reuşit să răstoarne guvernul. Cred că, într-o lume de mutanţi, românii ar avea capul în stomac, crucea pe piept şi cuvântul spiritualităţii româneşti, duh, moştenit de la bunica noastră, latina, ( nu-i aşa??? DUH, duhuri, s. n. 1. (În superstiții) Ființă supranaturală, imaterială; arătare, strigoi, stafie. ◊ Sfântul Duh = una dintre cele trei ipostaze sub care este înfățișată trinitatea divină în creștinism. ♦ Spirit rău, drac, diavol. 2. Suflet, spirit (al unei ființe). ♦ (Înv.) Respirație, suflare, răsuflare. ◊ Loc. adv. Într-un duh = foarte repede. ◊ Expr. A-și da duhul = a muri. ♦ (Înv.) Duhoare. 3. Capacitate intelectuală, minte, inteligență; umor, spirit. ◊ Loc. adj. De duh = spiritual, inteligent. Cu (sau plin de) duh = cu spirit, inteligent, subtil, spiritual. ◊ Expr. Sărac cu duhul = prost, naiv, simplu. ♦ Fig. Idee, aspirație. 4. (Înv.) Caracter, fire, natură, temperament. ◊Loc. adv. Cu duhul blândeții = blând, binevoitor. ♦ Notă caracteristică, specific. ♦ Sens adevărat al unui text, esență; intenție. – Din sl.duhŭ. Sursa: DEX’98 ) şi sub nici o formă cuvântul spirit, imprimat 3D pe spate, vizibil, ca zidul chinezesc, de pe lună.

Cum poţi să nu iubeşti această ţară, când îţi oferă atâtea manifestări viscerale şi deci, tot atâtea, motive de meditaţie şi de raţionalitate?  

Coloana vertebrală la nevertebrate 8

Vai ţie, îmi spuse femela miriapod,

creierul tău arată ca un ghem de râme

contorsionate de spaimă

şi sufocate de-mbrăţişări,

în vreme ce

ochii tuturor masculilor alfa

sunt aţintiţi

pe trupul meu mlădiu,

râvnind la-mbrăţişarea

celor 99 de perechi

de picioare

ale mele.

Vai mie...

PĂRERI 16

Copilăria pierdută pare o sintagmă desuetă în mileniul trei, când prosperitatea globală, în pofida scepticilor şi pesimiştilor, a atins apogeul. Mâncarea de zi cu zi nu poate constitui o problemă atâta vreme cât se aruncă mii şi mii de tone de mâncare zilnic. Clasa politică, suflătoare de serviciu în jarul nemulţumirii permanente a oricărui popor, clasă ce îşi urmăreşte numai şi numai propriul scop, acela al ajungerii la putere, contribuie la trecerea din stand-by a maselor, în starea pornit. Şi această trecere e mare consumatoare de energie, o energie pierdută doar pentru a beneficia de o simplă resetare şi nimic mai mult. Nemulţumirile aprinse sunt orientate spre domenii cu bătaie lungă şi mai greu de măsurat imediat: educaţia, sănătatea, justiţia. Mânia primitiv-proletară, ieşită din matcă, inundă totul cu excepţia bisericii, stâlpul moral al unei societăţi corupte, fără prinţipuri.

 În aceste condiţii frământările incendiază minţile adulţilor şi, indirect, ale copiilor. Interesul acestora pentru şcoală se apropie de zero fiindcă e văzută ca o pedeapsă. O instituţie despre a cărei ineficienţă se vorbeşte permanent, cum poate să fie frecventată cu încredere şi plăcere? O instituţie prin care au trecut toţi oamenii care conduc lumea sau cele mai importante firme, ce cheltuie miliarde de euro pentru reclamă, sponsorizând cu foarte scumpele lor produse sportivi de mâna a cincea dar niciodată un profesor de mâna întâi, cum poate să insufle plăcere. Aţi văzut cumva un coordonator de lot olimpic de fizică, matematică, informatică, chimie, etc. ( dar nu sportiv ), îmbrăcat prin sponsorizare de cele mai mari case de modă, de cele mai tari firme de echipamente IT sau sportive, sau onorat cu vreun model auto de mare succes cu care să rupă parcarea şcolii în care lucrează şi sute /mii de elevi din şcoala /oraşul / judeţul / ţara respectiv(ă) să se holbeze, murmurând: mă, da ce tare-i să ai şcoală, să ştii carte !? Iar toţi cei care ar putea să facă asta, conduc acele afaceri datorită şcolii. Numai că, atunci când cineva realizează ceva în viaţă, tot meritul este al său şi al familiei iar când ratează, toată vina este a şcolii şi a dascălilor. Aşa e, până la urmă, omeneşte şi, de ce să nu fie, şi româneşte?

Şi-atunci, lipsindu-i copilului preocuparea esenţială vârstei şi interesul pentru şcoală, ne întrebăm de ce viaţa lui are din ce în ce mai puţină legătură cu învăţătura. Răspunsul e simplu şi cinic: pentru că se poate şi aşa şi-apoi, nimeni n-a murit de prostie dar şi pentru că oameni care, altădată, cu greu ar fi terminat o profesională, astăzi temină cu brio facultăţi şi-şi anexează la CV-uri masterate peste masterate.

VERSURI 32

Antivirusul meu ţi-a curăţat sistemul,

ţi-a reparat regiştrii,

hd-ul e impecabil

fără bad-uri,

doar placa ta video

invadată de troieni

îţi converteşte

visurile frumoase

în aventuri

idilele

în coşmaruri.

Nu sunt deloc sigur

c-ar mai rezolva ceva

    o formatare.

BALADA COPILULUI ETERN

Mai plâng în noi copiii, chiar dac-avem azi prunci,

ori zburdă fără grijă alături de nepoţi,

de la şotron şi-ascunsa, a mai rămas în toţi

nu numai amintirea ci sufletul de-atunci.

Nu tot ce azi se-ntâmplă-i lumină în privire

dar, dincolo de ceaţă, pe mine mă zăresc

şi-oricât mi-ar fi de aspru cuvântul bătrânesc,

nicicând mânia-l naşte ci veşnica iubire...