PĂRERI 20

„Mitică, nu este mahalagiul peiorativ şi nici moftangiul, ci „bucureşteanul par excellence“. Mitică are savoarea unui şpriţ uşor de vară, are geniul unui Păcală ajuns la oraş. Perenitatea lui, dacă şi atît cîtă există, vine din această moştenire şi prelungire a unui geniu popular difuz şi nu constituie cîtuşi de puţin o pervertire sau decădere a „sufletului“ etern al neamului românesc... ...Caragiale nu „se rîde“ niciodată de oameni! Într-o lume al cărei temei este derizoriul, Mitică este astfel actorul vital care se ridică prin joc deasupra acestuia. Ceea ce nu înseamnă că, în jurul său, vizionarul Caragiale nu recunoaşte o sumedenie de Mitici rataţi, ipocriţi, veleitari, frustraţi ş.a.m.d.” - Vintilă MIHĂILESCU - Ţara lui Caragiale şi reabilitarea lui Mitică,  aparut in Dilema veche, nr. 456, 8-14 noiembrie 2012

În cei 130 de ani trecuţi de la vremea lui Caragiale, Mitică a conservat „savoarea unui şpriţ uşor de vară” dar şi plăcerea taclalei, a micii bârfe, a taifasului prilejuit de şpriţ. Dar lumea lui Păcală ajuns în capitală este una restrictivă, redusă la spaţiul mesei sau al terasei unde se produce, ca reprezentant al „<<sufletului>> etern al neamului românesc”. Nu despre acest Mitică având „geniul unui Păcală ajuns la oraş” vreau să vorbesc  ci despre acea „sumedenie de Mitici rataţi, ipocriţi, veleitari, frustraţi ş.a.m.d.” fiindcă ei alcătuiesc, azi, majoritatea societăţii în care trăim. Şi pentru că ei sunt, cu toţii, hopa mitică, indivizi capabili să se descurce în orice societate, în orice lume, în orice meserie. Ei sunt acele creaţii ale comunismului ce ofereau societăţii, oricând, indivizi capabili să ocupe orice post, de la secretarul de partid la liderul de sindicat, de la membrul MAN, la membrul obedient al Academiei Române.Toţi, dar absolut toţi, erau convinşi că numai şi numai ei erau potriviţi pentru funcţia ocupată, că partidul / ţara, i-a ales pentru priceperea şi pregătirea lor fără cusur.

Astăzi e la fel. Fiecare Mitică face tot posibilul pentru a primi o funcţie. Nu contează cum. Că e cumpărată, că e aranjată, funcţie să fie. După care nu mai conteneşte să se admire cât e de deştept şi de apreciat dacă i s-a dat o astfel de funcţie. Şi se lipeşte de ea. Dacă are noroc şi are cu atât mai mult cu cât funcţia este mai bine plătită, lipiciul este contractul beton pe care-l face la numire astfel încât orice posibilă schimbare produsă de duşmanul politic să-i aducă despăgubiri incredibile, dacă se realizează.

Aceşti Mitici sunt eterni. Ei supravieţuiesc oricărei schimbări de regim. Pentru că, de fapt, ei sunt, dintotdeauna, Hopa Mitică.

GÂNDURI 19

Evoluţia noastră de după naştere se află sub zodia curiozităţii. Descoperim lucruri, trăiri, oameni, fenomene şi chiar dacă, uneori, nu suntem siguri că ele sunt în totalitate descoperirea noastră, suntem convinşi că, felul în care le percepem şi le interpretăm este unic iar dacă noi nu le-am fi băgat în seamă, n-ar fi existat în felul în care există.

Vine apoi o vreme în care luăm totul ca pe ceva normal, dat de cineva şi nu ne mai punem nici un fel de întrebări deoarece pe toate le găsim atârnate în cui, le luăm şi le punem înapoi, după bunul nostru plac, prea ocupaţi cu probleme de oameni mari şi serioşi: muncă, familie, muncă, familie, muncă, muncă...

Te trezeşti c-ai îmbătrânit şi te uiţi plictisit în jurul tău, satisfăcut că toate lucrurile au fost inventate, că aproape nimic din ceea ce ai nevoie nu lipseşte ba că unele sunt chiar în plus şi că, nu trebuie ca tu să inventezi ceva. Şi asta îţi dă toată molcoma curgere a vremii de care ai avut nevoie şi pe care, de fapt, ai căutat-o întreaga viaţă dar cu care, acum, nu mai ştii ce să faci.

Poate că totuşi ar mai trebui ceva inventat... un fel de fus pe care să poţi toarce toată liniştea pe care o dobândeşti când nu mai ai nevoie de ea.

BALADA ABOUT MYSELF ( autoportret )

E, vanitatea, -ntâiul meu defect

ce scurmă-adânc în tot ce-am fost şi sunt

ori ce voi fi, ca, şi dincol’ de mormânt,

într-un etern anonimat să mă topesc,

să pot plăti cuvântul din tăcere

şi gândul exprimat printr-o privire,

convingerea că-n orişice iubire

nu lăutarii nasc nici dor şi nici durere,

că poţi să stai deoparte să priveşti

şi saltimbanci şi clovni năuci

ce, veşnic, te îndeamnă să apuci

pe drumul lor, pe care nu-l doreşti...

Dar eu refuz să fiu cu ei asemeni,

căci lumea lor îmi pare-un loc burlesc

în care toţi, pe rând, se străduiesc

să scape de pedeapsa de-a fi oameni.

PSALM 6

Roiesc în mine şi-mprejurul meu

contradictorii, aprigi, sentimente

şi călătoare gânduri penitente

la focul ce se zbate-şemineu

la fel ca Tine-n lumea ce-ai creat-o

îngenunchindu-l pe Adam femeii

ca, prins la marginea cenuşii şi-a scânteii,

să uiţi, lumina pe-ntuneric, când ai dat-o.

Şi-acum, la orbi, în ceasul nimănui

scăpare cauţi doar pe promisiuni

turnate în urechi ca de bătrâni

ce-aud numai ce vor, nu ce le spui.

BALADA FEMEII IT

Se virusează molcom hardul tău

şi ramii ţi-s doar plăci decorative,

upgrade-ul nu-l mai faci..., ca prin arhive

nucleul CPU se mişcă greu.

Un home PC ai devenit de mult,

îţi mai arunci doar ochii pe fereastră.

De-acolo unde pasărea măiastră

cânta alt’dată, văd că tu te-ai smuls.

Nici cooler-ul nu mişcă, sunt arse circuite

căci rod iar viermii minţii prin lumile IT

dar ţie nu-ţi mai pasă fiindcă de-acuma ştii

cum tropăie troienii pe pajişti părăsite.

PĂRERI 19

Visuri de fum... 

Asta este imaginea potrivită pentru toţi aceia care, ignorând succesul de carton, banii ce creează dependenţă şi-ţi schilodesc sufletul şi caracterul, poziţia socială într-o lume în care dacă nu provoci teamă nu beneficiezi de vreo urmă de respect, în care dobitoci cărora le cari progeniturile în spate suportându-le logoreea, obrăznicia, îngâmfarea sau ignoranţa amplificată, paradoxal, de fiecare zi de prezenţă la şcoală, trec pe lângă tine, deşi au ceva mai mult de jumătate din vârsta ta, fără să te privească, fără să schiţeze o urmă de salut, o umbră de surâs. Sunt oameni cu stare, care s-au ajuns, muncesc în occident ( şoferi de tir, îngrijitoare de bătrâni, salahori, culegători de căpşuni, de moecovi ori de castraveţi ), mulţi dintre ei, după cum se vede, epuizaţi prin cultura mare, se-ntorc să-şi definitiveze formarea intelectuală prin urmarea unei facultăţi, de preferinţă psihologie, drept, jurnalism ori ceva economic ( şi asta pentru că, dac-ai cunoscut ceva lume sau te-ai descurcat cu nişte bieţi bătrâni, eşti dotat pentru psihologie, dacă ai plătit ceva amenzi şi ai citit procesele verbale, te-ai lămurit cum stă treaba cu legea iar dacă mai faci şi-oleacă de pârnaie eşti pregătit şi pentru doctoratul copy-paste, de tip ponta, dacă ai reuşit să-ţi iei o maşină, să plăteşti studiile copiilor ori să-ţi repari casa din banii câştigaţi prin lume, ştii care-i treaba cu finanţele iar cu jurnalismul, nu mai vorbim, de vreme ce prin anchetele tale ai aflat totul despre jumătate din oraş, şi te răsteşti ori te stâmbi, la cei care te deranjează, mai expresiv decât maimuţele pamfletare de la nenumărate posturi de televiziune ).

Sigur că, în această inflaţie de valori certificate prin diplome obţinute cu note foarte mari, în nouăzeci şi ceva la sută, cu referate copy-paste în loc de examene adevărate, ori cu examene la care fiecare se grăbeşte să ajungă cu câteva ore mai devreme în sală pentru a-şi ocupa un loc strategic, în care să poată copia, fiindcă, dacă ajung în primele rânduri, va fi măcel curat, tu, om care ţi-ai pierdut mare parte din viaţă cu creionul în mână, subliniind, copiind şi memorând citate, făcând scheme şi repetând, înainte de culcare sau în nopţile de insomnie din sesiuni, posibile variante de subiecte, tu, care descopereai că în fiecare minut mai ai ceva de învăţat, te simţi astăzi stingher şi nesigur în faţa atâtor diplomaţi şi titraţi şi, dacă ai ghinionul să nu deschidă gura, poţi chiar intra în panică. Dar dacă ai norocul să deschidă gura şi, slavă domnului, ca fiinţe hipersociale ce sunt, nu pot să n-o deschidă, te-ai liniştit... În faţa ta sunt oamenii aceia pe care-i ştiai, care n-au avut, nu au şi nu vor avea nimic de-a face cu intelectualul chiar dacă s-ar îngropa în diplome, oameni care aproape te urăsc pentru că tu îi ştii ori ştii că succesul ori poziţia lor socială stă pe nisipul/putregaiul/indolenţa din preuniversitar.

Şi, retrospectiv, munca unui dascăl ce, conştient şi asumat, a renunţat la cele deja numite pentru a turna fundaţii şi a forma caractere se dovedeşte, de cele mai multe ori, visuri de fum...        

BALADA SORŢII ASUMATE

Din tot ce-a fost, din tot ce-a mai rămas

sub colburi se arată uneori,

doar, poate, dătătorul de fiori

drum abătut spre ultimul popas.

Sunt numai buruieni pe partea ta,

scaieţi şi câte-o salcie scorburoasă

din care bufniţa, bătrâna curioasă,

aruncă reci priviri de peruzea.

Cealaltă parte plină e de flori

multicolore şi înmiresmate

dar sensurile-s clare, demarcate,

şi nici o staţie-n care să cobori

şi, dac-ar fi, n-ar mai avea vreun rost,

alegerea-i făcută prea demult

când gândurile, năvălind tumult,

ţi-au râs prelung, cu glasuri care-au fost

topite-n joc şi multe bucurii

pe care, zi de zi, se-aşterne ceaţa

ca-n ascunzişul ei să-ţi devoreze viaţa

ceasornicul pierdut prin bălării.