GÂNDURI ORTONOXE

Câteodată, am impresia că România este prea mare şi prea divizată pentru a putea progresa. Fiindcă progresul e posibil doar atunci când comunitatea are valori identice. Nu toate, dar majoritatea. Dar când valorile sau principiile nu sunt rodul educaţiei tale, o educaţie ce ar trebui desprinsă de ban, de poziţie socială, de toate aceste nimicuri ale condiţiei umane actuale, ci sunt rezultate ale negocierii celor enumerate anterior, lucrurile nu sunt tocmai în regulî. Căci, senzaţia este că ilustrăm doar o vorbă câte bordeie, atâtea obiceie şi că nimic nu poate fi luat în serios şi respectat. Toată lumea are drepturi, nimeni nu are obligaţii sau, mai exact, drepturile sunt ale mele, obligaţiile sunt ale celorlalţi. Mi-aduc aminte vremea copilăriei când tatăl meu punea la jug, cele două bivoliţe, mereu în aceeaşi poziţie, una în dreapta şi cealaltă în stânga, fiindcă una era de cea iar cealaltă de oide ( hăis ). Ştiai clar în ce direcţie trage fiecare, indiferent că le mânai din car cu biciul ( cum se întâmplă în dictatură ) sau le ademeneai din faţă, cu un ştiulete de porumb ( cum se întâmplă, atât de des, în democraţia noastră deosebit de originală ). Dacă le schimbai locurile, era o nenorocire şi se chinuiau toţi. Le folosea la cărat sau arat, adică la munci grele unde, atunci când era nevoie, trăgeau în genunchi. Pentru activităţile mai uşoare, înhăma calul. Dar asta e greu de înţeles pentru cei care aveau un singur animal şi acela era măgar şi stăteau, de fiecare dată, la bunul său plac. Ba, mai mult, îl foloseau la cărat, la tras, la călărit, la scos apa, etc. Sigur că, în condiţiile în care era singurul, fără termeni de comparaţie, era cel mai bun iar ataşamentul faţă de el era total fiindcă, în ciuda ifoselor sale, depindeau de acesta.

Pot înţelege că, indiferent de activitate, la tine în bătătură sau prin sat, foloseşti acelaşi individ, că chiar îl apreciezi deşi, vede toată lumea, nu este decât un măgar, cu toanele, încăpăţânările şi limitele sale, că nu vrei să renunţi la el indiferent de sfaturi şi îndemnuri, dar că îl socoţi mai presus de tot ce au ceilalţi şi îl afişezi ostentativ tuturor ca pe cea mai bună şi reprezentativă imagine a ta ca naţiune, n-o voi înţelege niciodată.

VERSURI 35

Dacă porneşti de-a lung de drum

şi praful fin îl răscoleşti cu pasul,

te du şi nu întoarce niciodată capul

să vezi viaţa-mi cum se face scrum...

Pe margine, privndu-te-ntristat,

rămân să scormonesc cenuşa,

în urma ta când se trânteşte uşa,

să caut amintiri ce mi-ai lăsat.

ROMANIA TRADIŢIONALĂ

Mă uit la grăsunii din jurul meu, fălcoşi, burtoşi, cu ceafă de porc dar siguri, plini de ei, fără nici un fel de complexe, convinşi, probabil, că ei reprezintă imaginea sănătăţii ideale şi a frumuseţii fără pereche. Unii dintre aceştia, în special femeile, invocă, drept cauză unică, o glandă bolnavă, o problemă de sănătate şi nu pe cea dreaptă şi adevărată, adică ghiftuiala. Toţi mănâncă în draci, fără s-o recunoască vreodată, de parcă, de fiecare dată, aceasta ar fi masa cea de pe urmă. Şi, această apucătură este încurajată de toate felurile de întâlniri de la cele profesionale până la cele confesionale. Totul se-ncheie cu o masă, mai mult sau mai puţin festivă. Nu contează nici gradul de pregătire, nici statutul social, nici vârsta. Doar opulenţa farfuriei.

Este incredibil cum unii dintre ei au reuşit să renunţe la fumat, alţii la alcool, însă majoritatea, aceia care, de obicei, se şi plâng că trăiesc într-o ţară în care se moare de foame, rup cântarele. Norocul nostru şi al lor e că n-au apucat, încă, să treacă pe la fast food.

Şi când le văd atitudinea, ceva între dispreţ şi nepăsare ( în cel mai bun caz ), faţă de persoanele cu dizabilităţi, mă întreb cine este, cu adevărat, demn de milă ?

DINCOLO DE PREACURVIE ŞI IMBECILITATE

Femeia care,

măritată fiind,

îşi părăseşte omul său,

cu altul ducându-se,

preacurvă este.

Bărbatul, care

aleargă după ea

implorând-o 

să nu-l părăsească,

un imbecil pare.

Dar, acolo unde

oameni asemenea ei,

cunoscută fiindu-le 

nestatornicia,

sunt primiţi cu onoruri

sau conjuraţi să nu plece,

e preafericita, 

sfânta cloacă

a politicii româneşti.

BALADA BROTACILOR CARE SE VISEAZĂ ÎNGERI

Cuceritori asidui ai spaţiului ce-i public

sfidând pe cei de-alături cu nesimţirea lor

brotaci pe lacul cu acelaşi cor

cândva, de osanale, pentru partidul unic,

şi-au tras cu toţii-o cruce-n faţa porţii

spre-a deveni deodată cei fără de păcate

ba, duhul luminându-i, schimbându-li-se sorţii,

s-au năpustit prin ode ori imnuri romanţate

simţind în ei cum roade chiar geniu’-nfometat,

şi-n fiecare, parcă, mugeşte un vadim

ori câte-un păunescu se zvârcoleşte-n chin,

creaţia să-şi nască, el, bardul constipat.

Cântarea României în strane s-a mutat,

se-nfoaie patriarhul, ierarhii se foiesc

da’-n vocea lor de slavă prin raiul pământesc,

trădări, fără mustrare, din iad, încă, răzbat.

Cu cât creşte mizeria e fala tot mai mare

căci, fără fudulie, nu-i prostul prost destul!

Când pe flămând nu-l crede acela ce-i sătul

cum poţi schimba duhoarea în fin parfum de floare ?

De-accea şi mireasma şi-al îngerilor cântec

atâta-s de străine pământului ce-l calc

pe care brotăcimea cu fiecare uac

mătasea îşi sporeşte şi dimensiunea-n pântec...

ÎNTRE IMBECILITATE ŞI PREACURVIE

Pe zi ce trece descopăr, cu îngrijorare, că democraţia, într-o ţară ca a noastră, este din ce în ce mai periculoasă. Avocaţi ce apără, cu înverşunare şi pe foarte mulţi bani ultimii infractori ( ucigaşi, violatori, etc. ) în virtutea dreptului la o judecată corectă, se pronunţă, invocând citate din biblie şi majoritatea covârşitor ortodoxă la condamnarea minorităţilor sexuale şi, dacă ar fi cazul, probabil a oricăror minorităţi, religioase ori nu, psihologi procustieni care judecă fiinţa umană după încadrarea în propriul tipar şi nu după realitate, toţi contribuie prin atitudine, la derapajul spre fundamentalism. E o trecere penibilă şi ruşinoasă pentru cei care am trăit comunismul fundamentalist şi cultul personalităţii şi exibiţionistă pentru cei mai tineri care nu sesizează decât spectacolul, o trecere care ne confirmă că acelaşi tip de oameni domină prim-planul vieţii. Oameni care au sloganuri nu convingeri, stereotipuri nu principii, cuvinte nu idei, mentalităţi conservatoare nu liberale. Cei care fac astăzi carieră sunt identici comportamental, cultural, principial sau caracterial cu cei care ar fi în primele rânduri în orice tip de societate fiindcă modelul acestora este cameleonul. Oferă culoarea care este cerută de majoritate iar cererea este condiţionată de cultura, educaţia ori deschiderea majorităţii. Acest şablon comportamental s-a manifestat la nivelul expresiei prin „iubitul nostru conducător”, „geniul din Carpaţi”, „partidul e-n toate” iar astăzi prin „popor profund religios”, „ţară creştin ortodoxă”, „biserica ortodoxă, stâlpul moralităţii noaste”.

Şi totul, cu deplină seninătate, cu iresponsabilitate, fără caracter, probabil în cel mai autentic spirit ateo-comunist, ieri, şi ortodoxo-creştin, azi.

PĂRERI 23

Îmi pare amuzant jocul acesta pe care îl practică atât românii cât şi occidentalii, jocul de-a Europa. Ai noştri par nişte femei de serviciu plictisite să tot deretice din cauza altora, prea pretenţioşi şi cu prea multe ifose, şi care, sătule din când în când, ridică uşor covorul încercând să ascundă ţara, cu gunoi cu tot, sub preş. Pe de altă parte, europenii se erijează, cel mai adesea, în cartografi care desenează şi redesenează lumea în care trăiesc, ca primii descoperitori, părând să ignore faptul că hărţile reprezintă realitatea şi nu invers. Adevărul este că, şi sub comunism, eram europeni chiar dacă într-o Europă dezbinată şi nu într-una unită. Că unirea poate să nu fie definitivă, este o certitudine şi, aşa cum se întâmplă şi într-o căsnicie în care jurămintele pot deveni înjurături, totul depinde numai de parteneri. Dar dacă îţi asumi parteneriatul, dacă faci cozi pe la primărie şi biserică pentru a-ţi consfinţi uniunea, trebuie şi dovada responsabilităţii.

Din partea cui însă, când mireasa e puberă şi mirele un june pensionar care nu mai are, pare-se, nici răbdare, nici vreme pentru crize de identitate?