Printre multele
umilinţe acceptate şi îndurate înainte de ’89 erau şi cele care ţineau de
cumpărarea cotei lunare de benzină, cotă ce varia de la 18 litri în sezonul
rece ( până nu s-a instituit obiceiul închiderii circulaţiei, pentru autoturisme
private, din iamuarie până în martie ) şi până la 35 de litri în perioada
verii. Cu deosebită mândrie patriotică, mi-aduc aminte cum stăteam răbdători la
cozi de două-trei sute de maşini ( câteodată mai puţine sau mai multe ), uneori
câteva zile fiindcă, de cele mai multe ori, se termina benzina sau se închidea
benzinăria. Statul pe la astfel de cozi devenise şi o formă de socializare. Dar
cele mai multe comentarii erau legate de comportamentul benzinarilor şi mai
puţin de mama PCR-ului şi a conducătorilor săi iubiţi. Şi mă încearcă o uşoară
lehamite gândindu-mă că toţi acei obedienţi aliniaţi la coada partidului şi
statului socialist sunt astăzi temuţii pensionari aflaţi în fruntea tuturor
bătăliilor cotidiene, de la cea pentru aghiazmă până la cea pentru tigăi la promoţie,
de la cea împotriva vânzării ţării până la cea împotriva celor de la putere.
Mi-aduc aminte
cum, la o astfel de coadă, vreo câţiva îi înjurau pe benzinari susţinând, cu
tărie, că ar trebui schimbaţi fiindcă sunt îmbuibaţi şi nu le mai pasă de
nimic. Atunci interveni cineva care spuse următoarea poveste pe care, spunea
el, o auzise de la tatăl său:
Era
odată un boier care avea un administrator al averilor sale. La un moment dat află
că omul său de încredere îl fură. Il urmăreşte şi descoperă că într-adevăr
acesta mai ciupea din când în când din
averea stăpânului. Supărat la culme, fiindcă el îi plătea cât ceruse ba chiar îi
mai dădea şi ceva pe deasupra, boierul puse să fie legat la stâlpul infamiei şi
ungându-l cu miere, îl lăsă în seama muştelor şi tăunilor. După ceva
vreme, trecând pe-acolo şi văzându-l pe vechil chinuit de insectele care-i
acopereau trupul, boierului i se face milă, opreşte trăsura,
coboară şi se îndreaptă spre cel pedepsit încercând să alunge muştele. Cu glasul stins,
administratorul îi spuse:
– Stăpâne, rogu-te lasă-le, nu le da, că vin
altele mai flămânde şi mă ciupesc şi mai rău.
Boierul
plecă gânditor şi, ajuns la moşie, dădu poruncă să-l elibereze pe cel pedepsit,
îl chemă la el şi îl repuse în funcţie.
Ieri s-au
alungat muştele ( unele pe altele ), prin exerciţiu
democratic, de pe trupul slăbit al poporului. Se vor aşeza
altele mai flămânde care n-au mai avut acces la miere de opt ani sau de patru
ani, perioadă în care au fost nevoite să mănânce, din greu, rahat ca să nu moară
de foame.
Să ne dea Dumnezeu
zile !