BALADA SFÂRŞITULUI FĂRĂ-NCEPUT

                   E un sfârşit continuu în născare

şi-o naştere în oricare sfârşit,

în oricare iubire e unul ce-i iubit,

şi-un altul ce iubeşte cu ardoare

e un orgoliu fără de măsură

în fiecare cauză-efect,

al unui dumnezeu, de-acum, defect

ce singur a rămas prin bătătură

căci azi nimic nu-şi mai aduce-aminte

doar, câteodată numai, vreo poveste,

în nopţi de insomnie, mai citeşte

şi-ascultă rugi ori cântece preasfinte

în care-s pomenite fel de nume

fără de sens şi fără destinaţie

căci mintea lui căzută în dizgraţie

nu mai reface vremurile bune.

Ecoul moare, al timpului trecut,

în boxă, acuzatul se sfârşeşte

când el, pe sine sieşi se jertfeşte

întru sfârşitul fără început.

BALADA COPILĂRIEI PIERDUTE

Mi-e astăzi dor nu doar de vremea-n care triumfător ca oricare copil

ce-avea ca slujbă jocul şi-n suflet mări deschise, cu ceruri oglindite

în ochii săi cei verzi ca vise cufundate în apele adânci dar liniştite,

purtam pe buze zâmbet şi-n ochi lumini ce se treceau tiptil,

pişcându-ne obrajii cu răbdare şi clipele din caier trecându-le pe fus,

 – era atâta vreme în timpurile-acelea ce par pierdute-acum

sub focul tinereţii ce ars-a, cu pasiune şi aprig, pân’ la scrum –

să-ntindă firul vremii, un fir al Ariadnei, pe care noduri nu-s

şi, precum coarda-ntinsă a vieţii, acceptate ca pe un dar divin,

au tot vibrat iluzii, speranţe fără margini ori gânduri înnorate

mereu lăsate-n urmă şi, fără de regrete, mereu abandonate

să-şi decanteze harul, din fâlfâit de îngeri şi glas de heruvim.

Mi-e astăzi dor şi de acele locuri în care mi-am lăsat copilăria,

scăpată prea devreme din trainicele hăţuri ce lumea i le pune

cercând în frâu s-o ţină ori, după bunu-i plac, s-o scalde-n spume,

să mai colinde cât o ţine pasul şi-atâta cât n-o devorează pustnicia.

GÂNDURI 14

Obiceiurile din viaţa rurală ( şezătoarea, poiana lui Iocan, hora, naşterea, nunta, botezul, înmormântarea ) au colonizat, datorită media şi mai ales televiziunii, lumea urbană. Avidă, cu ochii căscaţi de curiozitate şi urechile ciulite ale animalului de pradă, în permanentă căutare de posibile victime slăbite de trecerea vremii şi a iluziilor specifice fiecărei vârste ori individ, lumea marelui sat care a devenit România prin generalizarea televiziunii dar şi prin acoperirea tuturor direcţiilor, a-nceput să resimtă plăcerea ce părea definitiv pierdută, a disecării cadavrelor şi-a datului cu părerea despre bolile de care, chipurile, suferea fiecare şi faţă de care se putea pronunţa orice profan. Săteanul, care suferise cumplit prin citadinizare, prin smulgerea din spaţiul în care îi cunoştea pe toţi şi toţi îl cunoşteau şi aruncarea într-o lume străină, rece dar în care era şi liber să facă orice fiindcă nimeni nu-l ştia, este dezorientat şi uşor de influenţat într-o lume agresivă şi părtinitoare în care aprobările sau dezaprobările, aplauzele ori huiduielile sunt prezentate şi încurajate sau descurajate, în funcţie de interesele fiecărui post tv, reprezentant al unui tip de comunitate şi reprezentativ pentru o anumită mentalitate.

         Asistăm la nunţi şi înmormântări cu fluierături şi revolte, la botez cu, aproape, înecarea celui botezat, la poieni ale lui Iocan cu moromeţi, cocoşili(sic!) ori ţugurlani dându-şi cu părerea ( concesivi, ironici ori intransigenţi ) despre orice şi oricând, la şezători cu jocuri populare şi cântece despre averi, prieteni trădători, femei dubioase ori mândria de a fi de-o anumită etnie şi de-a fi stăpân veşnic al unui anumit teritoriu şi, nu în ultimul rând, la femei de succes ( succes cu atât mai mare cu cât fusta e mai scurtă iar bustul şi faţa mai tunate ), ce-şi împart viaţa între shooting-uri, cluburi de fiţe şi blitz-mariaje, într-o lume în care, deşi oferta e din ce în ce mai mare, preţul rămâne destul de piperat.  

         Dacă am reuşit să urbanizăm şi să intelectualizăm, la nivel european, câteva spaţii, tot atât de uşor am ruralizat până aproape de animalizare, în câţiva ani, aproape întreaga ţară. Paradoxul este că, dacă urbanizarea ar fi trebuit să reprezinte intelectualizare, ruralizarea a generat şi generalizat mahalaua. La oraş se citeşte tot mai puţin şi respectul faţă de şcoală este tot mai firav iar la sat, de la birt la primărie, domină maneaua.

VERSURI 29

Job-ul aducător de rating în primetime

a născut monstrul

ce bântuie

un popor căzut în dizgraţia

normalităţii,

o naţiune de ciocli

însetaţi

de spectacolul

spălării mortului

în piaţa publică,

live.

BALADA ÎNSTRĂINĂRII

                   Din ceruri răzbunate se troienesc zăpezi

pe caldarâmul umed ca ochii lui Isus

din care lacrimi blânde prelinse-s, mai  presus,

de drumurile grele pe care-naintezi.

Şi, dacă intru astăzi rătăcitor pe uliţi

cum intră geru-n case la cumpăna de noapte

când aşternut de paie sau iz de grâne coapte

ne-ntorc la vremi trecute când soarele, cu suliţi,

ne străpungea aleanul ca pe Cristos în coastă,

e numai o-ncercare făcută sub nămeţi

de a-ţi ascunde gânduri pe care le regreţi

ori de-a întoarce fapta într-o plăpândă şoaptă.

Şi las doar amintirea ca urmele să şteargă

din vremea-ncet prelinsă din picuri, în zăpadă,

şi-asemenea cortinei regretele să cadă ...

De ce-ai rămas doar parte, când te doresc întreagă ?

VERSURI 28

În lumea IT în care trăim,

voluptatea trupului tău e partea hard,

cu rami standard, fără upgrade,

hdd cu viteză sporită

şi buffer mare,

cu procesor capabil de masterate,

în vreme ce

delicatelele mele dorinţi,

fluxuri de informaţii redundante,

blochează reţeaua

gestionată

de un soft depăşit.

GÂNDURI 13

În mormanul de gunoi, în glodul atotstăpânitor, un ciob de sticlă pare un diamant. Şi asta, numai atâta vreme cât eşti cu ochii pe el fără a te apropia pentru a-l verifica şi fără a fi capabil să-l alături unui diamant veritabil pentru a-i descoperi lipsa oricărei valori. Dacă se-ntâmplă să fii chiar tu în mediul imund, n-ai nicio şansă de a descoperi vreodată căldura, frumuseţea, valoarea şi măreţia diamantului. Reperul şi modelul tău vor rămâne cioburile sclipitoare de sticlă deşi ele vor părea pietre preţioase numai atâta vreme cât lumina va cădea asupra lor, în timp ce diamantele sunt aceleaşi, indiferent unde.

Numai aşa îmi explic faptul că, indivizi care îşi fac titlu de glorie din a se lăfăi în gunoaie de vorbe, de atitudini, de reacţii, de minciuni sau distorsiuni în dispreţul total al oricărui principiu şi al oricăror valori, par adevărate genii ale gazetăriei, ale ironiei, ale spiritualităţii.

Dar îngrijorător nu e că par ci că sunt luate drept modele. 

BALADA CELOR TRECĂTOARE

Mă dor tăcerile ucise de vorbe care dau năvală

de umbrele făr’ de ruşine ce se întind pe după colţuri

de oameni eşuaţi în fapte, ce-n rugi îşi caută noi rosturi

Şi c-un păcat în trend, la modă, un vechi păcat acum îşi spală.

Mă dor şi vorbele născute din ictere şi-artere sparte

de-adrenalina dată-n clocot ori lina revărsată fiere

de guri cu linguşeli sub limbă, ce-s îmbăiate-n râu de miere,

să nască-un Babilon de sensuri şi Styxul care le  desparte.

Dar dintre toate câte dor, mă doare-un drum ornat cu şoapte,

cu flori suave şi nopţi sparte de-atâtea clipe parfumate

care s-au scurs încet, pe rând, lăsând în urmă, din păcate,

doar o cărare cotropită de mărăcini şi vorbe moarte.

BALADA ÎNCEPUTULUI FĂRĂ SFÂRŞIT

De ţărm, pe vreme limpede şi lină,

stau ancorate vesele corăbii

şi-un vânt domol şi ciripit de vrăbii

le mângâie răsfăţul în lumină

De-odată se desprind... în larg se-avântă,

e-atâta vânzoleală şi-atâta joc nebun

că nimănui nu-i pasă decât de ce-i acum

când valurile poartă sirenele ce cântă.

Eol îşi varsă tolba, porneşte vijelii,

sunt sfâşiate pânze, catarge sfărâmate

şi falnice corăbii devin neputincioase

purtate în furtună, lovite de stihii.

Se potoleşte totul. Vreo câteva-s scăpate,

în rest doar scânduri frânte şi pânză zdrenţuită

dar nimeni nu se-opreşte căci soarta-i hărăzită

să-nainteze încă spre ţărmuri mult visate.

Şi când ajung la capăt de drum făr’ de sfârşit

e putred lemnul, pânza-i, toată, coaptă,

din ceruri nu mai scapă nici o şoaptă...

şi tot ce-a fost, de-acum, s-a isprăvit.

...............................................................

Şi-n vremea ce se-arată iar limpede şi lină

stau gata să pornească zburdalnice corăbii

şi printre praf de puşcă ori zăngănit de săbii

                   vezi pânzele umflate cu nori de-adrenalină.