Înapoi la mentalitate

Epigonii de azi ai socialiştilor multilateral-dezvoltaţi, aceşti urmaşi demni ai unor înaintaşi străluciţi, useliştii, au rezolvat problema iernii în felul nicolaeceauşescian atât de eficient: au închis drumurile, au interzis circulaţia şi i-au îndemnat pe şoferi să se adăpostească prin căminele culturale, unde, probabil, corurile bisericilor sponsorizate cu o parte şi din banii de amenajare şi întreţinere a drumurilor cântau pricesne şi imnuri de îndulcire a mâniei divine. Marii noştri politicieni, de la micul Titulescu la avatarul lui Averescu ( la grad militar nu la onoare ) au revitalizat soluţia comunistă: armata. Acum, dacă mă gândesc la pensiile speciale pe care le iau cei din conducerea armatei, e normal dar, ştiind că nu soldaţii din prima linie sunt cei cu avantajele ci doar cei din birourile ministerului şi ale garnizoanelor, nu e tocmai corect. Şi nu e corect pentru că în comunism armata era populară, copiii sau nepoţii celor aflaţi în situaţii deosebite erau cei care-i ajutau, în vreme ce, astăzi, e o profesie a unor indivizi plătiţi să apere ordinea ( jandarmi ) sau integritatea ţării. De aici şi până la oameni buni la toate, inclusiv şi mai ales la salvarea pielii groase a politicienilor incompetenţi şi corupţi e drum lung.

Sau poate că asta e forma supremă a democraţiei originale, revoluţionată de politicianul de neam traco-get, degenerat în drumul său triumfalist către Europa, cu lanţul conservelor goale ale comunismului zăngănite prin nămeţii autouliţelor româneşti ( că doar nu le putem numi autostrăzi ).

Coloana vertebrală la nevertebrate 9

 – Tot  viitorul meu

este gogoaşa 

în care,

după ce voi intra,

mă voi transforma

în fluture,

spuse cu mândrie

viermele

de mătase.

De la nostalgie la carne vie

Nu ştiu cu ce-a păcătuit acest popor preanefericit ca să aibă parte de cei mai prăpădiţi politicieni din toată lumea care este sau se doreşte democratică. Dar cu siguranţă, există o adecvare a politicului la nivelul cetăţeanului, fiindcă nu i-a fost dată ci şi-a ales-o şi, pot spune, cu mare grijă, echilibru şi cumpătare.

Definind spaţiul mioritic drept alternanţa deal-vale, Lucian Blaga desena matricea spirituală a poporului român, aflat când la zenitul exuberanţei când la nadirul disperării. Şi asta pentru că deprinderea urcuşului lent ori a coborâtului cu răbdare şi atenţie este anulată de vocaţia prăbuşirii şi a plutirii.

Ce poate fi mai trist pentru tine, ca cetăţean, decât să ai un ministru care, într-o situaţie dramatică, îţi declară că singurul regret este că drama s-a petrecut în mandatul său, în vreme ce, la trei zile după nenorocire, vreme în care cu toţii priveau în jos dar nu cu presupusa căinţă de care ar fi trebuit să dea dovadă ci căutând vinovaţii la nivelurile inferioare, un fost preşedinte de o noapte declara că trebuie tăiat în carne vie.

Şi, dacă ne gândim, avea dreptate. Numai că, locul în care trebuie făcută incizia, este altul decât cel la care se gândesc ei.  

DE-A DUMNEZEU, FĂRĂ DE DUMNEZEU

Dumnezeu e român !

El, biet român, săracul,

E, uneori, mincinos

Alteori hoţ,

Nestatornic,

Leneş,

Laş,

Făţarnic,

Trădător,

Însă ortodox.

Deci şi Dumnezeu la fel

Dar Dumnezeu e întregul, e  totul,

e  alfa şi omega.

Atunci, sigur, şi românul

E întregul, e totul, e supremul...

Prin urmare,

E clar pentru toţi că

Românul e Dumnezeu !

CU DRICUL PE ARĂTURĂ 2

Cred că lumea fie a înnebunit fie suferă de amnezie, altfel nu-mi dau seama cum fiecare copil are libertate deplină, poate face orice fără să răspundă şi cum, devenit matur, este obligat să gândească şi să acţioneze doar cum vor alţii, adică aşa cum ceilalţi i-au trasat, prin legi şi reguli, comportamentul.

Privind la ceea ce se-ntâmplă azi, aş spune că asistăm la o oarecare apropiere de natură care a redevenit etalonul comportamentului uman. Văd copii luptând cu violenţă pentru o poziţie cât mai bună în haită şi mame capabile să se bată cu oricine atentează la libertatea totală a puilor. Aştept, fireşte, şi sancţionarea drastică, de către aceeaşi mamă, a oricărei greşeli ce ar face din viitorul adult, o fiinţă fără şanse dar şi un comportament exemplar al acesteia în faţa copilului.

Din nefericire, aştept şi voi aştepta degeaba fiindcă, în lada cu mere, dacă nu sunt înlăturate cele stricate, se vor contamina şi celelalte, spre bucuria celor euforizaţi de vaporii bahici emanaţi din borhot. 

DESPRE EGOISM ŞI TRUFIE

Poporul creştin înainte de naşterea Mântuitorului,

ţara, grădina Maicii Domnului,

( căci fiecare mamă

îşi consideră fiul un sfânt,

unicul, salvatorul,

 – ceilalţi sunt, întotdeauna,

numai ei, vinovaţi –

ortodoxismul,

singura religie adevărată,

căci numai el mai produce

intoleranţă

şi călcare-n picioare la moaşte ),

patria, centrul energetic al lumii,

 – altfel nu ne putem explica

energia risipită

cu atâta nepăsare în toate bârfele,

nemulţumirile şi criticile cotidiene – . 

Privilegii motivate

ca drepturi, chiar obligaţii de castă,

minciuna, un adevăr individualizat,

hoţia, virtute copy-paste,

nestatornicia, o boală,

religia, cenuşa risipită prin şcoli

de popi chiulangii,

şi blasfemia, un cântec:

Dumnezeu e român...

Demoni 5

Groaza, spaima inexplicabilă că s-ar putea să nu ai parte de ceva ce se dă pe gratis, naşte comportamente ciudate, concretizate de cele mai multe ori prin violenţe. Şi asta cu atât mai mult cu cât fiecare, dintre cei din jurul tău, încearcă să ia mai mult decât are nevoie sau i se cuvine, numai aşa ca să fie.

Călcare în picioare s-a produs şi de astă dată la Constanţa, la malul mării, în fieful turismului românesc, de data asta nu pentru aghiasma mică ci pentru dopurile de la sticlele de plastic în care s-a dat aghiasma. E o imagine incredibilă, a unei părţi, probabil mereu aceeaşi, a acestui popor blestemat să arate permenent doar ceea ce are demonic chiar şi  în manifestarea sa creştinească. De la moaşte la aghiasmă, de la colivă la hram, totul e pe viaţă şi pe moarte. O imagine autentică, de cea mai grotescă înfăţişare, ce, de fiecare dată, rade, ca un tsunami, orice urmă de normalitate.

Dumnezeu să ne apere de ce va urma, probabil, la aghiasma mare!

VERSURI 40

Pentru dragostea ta,

martoră mi-e imaginea full hd

a ochilor tăi monocromi,

legătura noastră

e-atât de puternică

datorită vitezei 4G

de download-are

a sentimentelor

din quad-core-ul meu

pe display-ul

retina

al sufletului tău.

Doar nestatornicia ţi-e trădată

de natura ta dual sim

cu al doilea apel

în stand-by.

VERSURI 39

E tot mai neted drumul către tine,

ne luminează lumânarea calea

înaintării, pas cu pas, prin valea

unde lăsăm în urmă doar ruine,

unde e locul strâmt şi fiecare

pe sensul unic, singur, poate trece

căci numai amintirea ne-nsoţeşte

înaintarea grea, spre  îndurare

dar, mai niciunul, n-am lăsat departe

nici gânduri şi nici fapte care-au fost

ascunse bine, poate, sub fiecare post

ostentativ ţinut, nu-n pietate...

SNOAVE 7

Aflat în armată, în prag de Anul nou, Janos se prezintă, în faţa căpitanului, la raport:

- Să trăiţi, domnu’ căpitan, rog frumos la dumneata să dai la mine permisie !

- De ce măi Janos, s-a-ntâmplat ceva pe-acasă ?

- Nu, domnu’ căpitan, da’ trebe .

- De ce trebuie ?

- D’apoi musai să duc să fac dragoste cu nevasta meu, că dacă nu, cine ştie ce trece pe la el prin cap !

- Măi, Janos, nu-i bine !

- Da’, ce nu-i bine, dom’ căpitan ?

- Nu cu nevasta meu, cu nevasta mea...

- No, nu, domnu’ căpitan, apoi, cu nevasta tău făcut dragoste săptămâna trecut, de Crăciun, când fost plecat dumneata la minister !

GÂNDURI 23

Nu am vocaţie de kamikaze dar sunt conştient de faptul că, pentru a evolua trebuie permanent să renunţ la preconcepţii, să iscodesc tot ceea ce pare imuabil şi de necontestat, să caut noul, nu să aştept să mă găsească el. De aceea am abordat, cu limitele inerente, teme diverse, incitând, fără lipsă de respect ori cu obrăznicie, la subiecte dintre cele mai variate, deşi, recunosc, limitate la orizontul obsesiilor mele. Am evitat unele abordări, nu din teamă sau comoditate ci dintr-o anumită pudoare impusă nu numai de vârstă şi educaţie ci şi de statutul de activist educaţional care mă obligă, prin caracterul open al spaţiului virtual în care mă exprim, la cumpătare şi echilibru, chiar dacă cei doi factori nu generează braistorming-ul necesar blow-up-ului convingerilor noastre atât de confortabile şi reclădirea, parţială măcar, a unei noi configuraţii cognitive.

De cele mai multe ori, un discurs logic, coerent şi de bun simţ nu produce efecte persuasive ci doar consolidează convingerile similare, dacă nu cumva cei cu alte păreri sunt pregătiţi să se schimbe. Cred însă că, vorbind despre o astfel de nişă, am alunecat în domeniul ficţiunii şi al imposibilului, acolo unde nu se situează niciodată mintea majorităţii românilor, la care înţelegerea nu este raţională ci isterică şi care întâmpină, de fiecare dată, noul inconfortabil cu lozinca de la Mărăşeşti: Pe-aici nu se trece!