Suntem atât de bolnavi ca societate încât
sănătatea pare ficţiune. Dorinţa de a demonstra că suntem fiinţe sociale,
compasivi, dispreţuitori, toleranţi, ne apropie de maimuţe, nu de lei. Toate
manifestările sunt imagini ale unei colonii de babuini, gălăgioase, temătoare,
supuse dar şi arogante, viclene şi, nu în ultimul rând, hoaţe.
Dacă totuşi, profund nemulţumiţi de
portretul de mai sus, ţinem la descendenţa noastră dintr-o fiinţă umană
apropiată lui Isus, aceasta n-ar putea fi decât Iuda. Felul în care vorbim
despre măreţia neamului şi ne trimitem fii şi fiicele în străinătate la studii
sau la muncă, ne exprimăm nemulţumirea faţă de trădare dar îi acceptăm pe
trădători să ne conducă, ne manifestăm faţă de furt însă îi compătimim pe hoţii
încarceraţi, ne văităm că nu se face dreptate iar când se face spunem că-i
răzbunare politică, cerem să nu ne vindem ţara ca să ne vindem noi, unul câte
unul, de la copii şi, tăind pădurile, până la aerul pe care-l respirăm, fuga
din faţa greutăţilor şi întoarcerea la bine, toate acestea, şi multe altele,
schiţează abia o fişă biografică şi comportamentală nu tocmai de invidiat.
Şi, bomboana de pe această colivă a
neamului o reprezintă convingerea că mărturisirea credinţei şi trecerea pe la
biserică ori puparea cu osârdie a tuturor moaştelor, adevărate ori false, ne
înalţă la ceruri şi ne curăţă de păcate.
