Agonizam întrebându-mă de ce nu
pot să te iubesc
chiar dacă integritatea umbrei
mele depindea de mila ta
de ce un genunchi aplecat
însemna mai mult decât un gând
îndrăzneţ
iar privirea semeaţă
năştea ura
pe drumul întoarcerii din lume
spre gând.
Pupila ta, prizonieră privirii
mele,
suferea un atac de epilepsie
pe drumul ieşirii din sine.
Şi m-am oprit
la limita dintre sufletul tău
şi umbra mea peticită,
îndelungă aşteptare,
cu umbră de mistreţ singuratic.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu