New Generation 6

       Un concept apărut în urmă cu 40 de ani, transdisciplinaritatea, tinde să devină o modă, în condiţiile în care, pentru a câta oară?, dăscălimea demonstrează o defazare de aproape o jumătate de secol faţă de realitate. Şi asta nu din cauza, neapărat, a educatorilor care, mai ciupesc din realitatea cotidiană, ci mai ales din cauza ( in ?!? ) formatorilor de dascăli şi direcţii ale educaţiei, de obicei indivizi studioşi, cu o memorie remarcabilă, riguroşi, dar lipsiţi de imaginaţie, curaj şi capacitatea de a experimenta noul atunci când se produce, nu după ce a devenit tradiţie. Este atitudinea celui care proclamă întotdeauna „lăsaţi mămăliga să se răcească şi-apoi vom face cu ea ce vom dori”, în vreme ce educabilul are nevoie de apropierea de materialul incandescent chiar cu riscul de a se frige, convins că va reuşi mai mult dacă va prinde temperatura optimă. La vremea apariţiei conceptului menţionat, generaţiile de elevi şi studenţi aveau libertatea exprimării / informării limitată de corsetul ideologiei promovate, dar imaginaţia era bogată şi, uneori, nestăpânită. Aşa încât, băţoşenia unor indivizi care nu se născuseră sau care intonau, la vremea apariţiei conceptului, imnul şoimilor patriei sau al pionierilor, dar care, neprihăniţi, scot din sertare bucăţile de mămăligă mucegăită pentru a le vârî pe gâtul câtorva gură-cască, mi se pare ridicolă.

Libertatea totală de astăzi a sleit imaginarul care foloseşte comodele tipare verificate şi izvoarele deja limpezite. Şi cu cât se vorbeşte mai mult despre experienţă, adică activitate - încercarea de a face singur sau supravegheat - , cu atât mai mult nostalgia semipreparatelor şi preparatelor tinde să blocheze dascălul în condiţia de orator, al cărui discurs, notat/dictat cu asiduitate şi memorat, să rămână unica dovadă a valorii sale profesionale.