Nu
vreau să-mi fii tovarăş iar martor nici atât
în
strania-mi aventură de toţi numită viaţă,
Tu,
născător de oameni să-Ţi ţină de urât
căci,
singur fiind, ştiai că o să pieri în ceaţă
şi
nimeni n-o să afle, etern că ai trăit
căci
nici o mărturie a existenţei Tale,
de
n-ar fi fost aceia ce şi-ar fi amintit
de
Tine-n rugăciuni fierbinţi şi osanale,
n-am
mai fi cunoscut-o. Şi doar făţărnicia
Te-a
îmboldit să laşi în urma Ta
fiinţele
plăpânde ce,-n vaiet şi suspine,
ucid
în ei puterea de-a se mai revolta
la
nedreptatea, zilnic, de Tine-nfăptuită
căci,
cu mărire, bani şi-averi nemărginite,
îi
laşi atâta de uşor duşi în ispită
ca
trecerea prin lume, iluzii rătăcite,
pe
calea dinspre haos spre nimic
să
fie doar risipă de suflet schingiuit
născut
spre a se pierde, pe drum, câte un pic...
Şi
pentru toate astea, Tu, vrei să fii iubit ?
