Cu toţi ne vindem vieţii ca un imperiu ultim
ce cucereşte lumea de-acuma pustiită
de pofta fără margini a ducerii-n ispită
de bani şi de păcate, spre care,-avizi, tânjim.
Cu ani de rugăciune greşeli nu ni-s iertate
la porţi zadarnic batem cu mii de-ngenunchieri
căci nepăsarea oarbă a poftelor de ieri
aşterne astăzi ceaţa pe falsa pietate.
Ca singur eu în lume, Îţi cer mereu de toate
ne mulţumind vreodat’pentru ce am
şi, mai presus de mine, e ruga mea în van
căci uit că a primi mereu e peste poate.
Chiar de-mi zdrelesc genunchii pe drumul pământesc
cercându-Ţi milostenia, cerând înduplecare
o simplă mulţumire ce, azi, uitată pare
ar fi un semn că eu, nu doar pe mine, mă iubesc.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu