Nemulţumirea, insatisfacţia sunt cuvinte
ce denumesc o stare umană cvasipermanentă, generatoare a nouăzeci şi ceva la sută
dintre necazurile existenţei. E acea stare definită de senzaţia că oricât ai
avea, îţi mai lipseşte ceva. Deşi principiul că nimic nu se pierde, nimic nu se câştigă ci totul se transformă este
cunoscut de toată lumea, nimeni nu se gândeşte la el atunci când goana
permanentă, aproape nebună, după altele şi altele nu duce decât la compensare
prin transformare. Bucuria de a mai avea sau a dărui ceva este anihilată de
nemulţumirea de a nu fi obţinut sau de a nu fi primit, încă, altceva.
Şi-această nemulţumire vine, cel mai adesea, din orgoliul de a-ţi dovedi
supremaţia într-o lume în care ar trebui ca valoarea supremă să fie umilinţa,
concretizată în respectul suprem pentru aproapele tău.
Numai aşa poţi
stabili o relaţie cu divinitatea, intermediarul nefiind, de fapt, preotul ci
fiecare individ, ca egal în faţa lui Dumnezeu, dacă, într-adevăr, suntem
creaţiile Sale.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu