Era odată, pe strada mea o familie
care, din cauza problemelor n-a mai investit în casă şi aceasta arăta din ce în
ce mai rău chiar dacă omul apelase şi la rudele din străinătate, care, nici ele
nu păreau dispuse a-l ajuta cu bani ci mai mult cu sfaturi. Un cetăţean de pe
altă stradă venea zilnic insistând să-i fie vândută casa şi susţinea că el o va
face să strălucească la fel ca altădată, ba chiar mai ceva. I-am spus cu toţii
că vecinul nu numai că acceptase ruinarea casei, ba chiar făcuse şi câteva
datorii ca s-o menţină cât de cât. Dar cumpărătorul era atât de insistent şi
promitea că, dacă va fi a lui, casa va arăta ca-n poveşti, va fi mândria
străzii, ceea ce ne-a făcut pe vecini să trecem de partea lui şi să-l abandonăm
pe proprietarul care, în final, disperat, pierdu casa în favoarea junelui
cumpărător.
Abia instalat, acesta începu a umbla
din poartă în poartă şi a-l vorbi de rău pe fostul proprietar, tot aşa cum
procedase şi până atunci, care, zicea el, nu făcuse altceva decât să ruineze
frumuseţe de casă şi să-i chinuie pe locatarii cartierului. Omul avea succes
fiindcă vechiul proprietar asaltat de probleme nu prea avusese vreme de
taifas şi glume cu concetăţenii. Dar, azi aşa , mâine aşa iar poimâine tot la
fel, omul se dovedea mai dispus la vorbă decât la munca pe care o invocase atât
până nu fusese proprietar. Acum însă, noul proprietar, parcă uitase de toate
promisiunile iar locuinţa pentru care se zbătuse atâta, era în pragul
prăbuşirii. Ştiuse tot timpul că erau oarecare datorii la lumină, la gaze etc.,
facturi ce trebuiau achitate, după cum beneficia de ajutoare neramburabile, din
străinătate, pentru reabilitarea locuinţei. Dar toată energia şi priceperea de
care făcuse dovadă în lupta pentru obţinerea locuinţei părea să se concentreze
doar în claxon. Ba mai mult, acum vorbea şi de evacuarea, de la mansarda
locuinţei a unui chiriaş care părea să fie, după spusele cumpărătorului,
ultimul vinovat al imposibilităţii sale de a face minunile promise deşi bietul
chiriaş, fără nici o putere, urma să plece în curând fiindcă-i expira
contractul.
Sigur că, la familia noului stăpân,
se alăturară câinii gudurători, altădată lătrători, pisicile trădătoare,
şobolanii aferenţi, care, datorită instinctului lor de conservare, scăpaseră
teferi de pe urma acţiunilor de deratizare dar şi familia de dihori ce, de
câte ori era la ananghie, emana duhorile cu care-i ameţeau pe toţi gură-cască.
.
