duminică, 25 mai 2014

VERSURI 42



În deşertul dintre gândurile mele
se nasc furtuni de nisip
pe care
dervişi peregrini
singuratici
le înfruntă curajoşi,
cu instinctul de conservare
spulberat
printre dune.
Doar cămilele,
ajutoare fără simbrie,
uneori,
se opun
pornirilor sinucigaşe.


duminică, 18 mai 2014

PĂRERI 26



Poţi fi oricât de prost, dacă te calcă norocul pe cap, încet-încet dobândeşti încredere în tine. Şi aceasta te face mai sigur, uneori foarte sigur pe tine şi cel puţin egalul tuturor din jurul tău, dacă nu superiorul lor. Sigur că e o iluzie personală dar ea dobândeşte statut de certitudine tocmai datorită susţinerii ei de către lacheii din jur care sporesc proporţional cu durata evoluţiei sub zodia norocului. Aproape toţi cei pe care i-am văzut ( iar excepţiile sunt nesemnificative ) erau atât de încântaţi de persoana lor încât refuzau să schimbe ceva fie şi la nivelul discursului absolut lamentabil, dezarticulat, poticnit, cu limbaj de lemn, locuri comune şi truisme ce vădesc limitele gândirii şi precaritatea exprimării. Par a fi mândri de ceea ce sunt şi convinşi, probabil, că nu norocul ci calităţile lor i-au promovat şi că orice renunţare la ceea ce-i reprezintă îi va scufunda în anonimatul din care au fost ridicaţi de către şansă. Uneori, destul de vicleni ca să mimeze inferioritatea sau să-şi însuşească unele idei prinse din zbor, din discursurile altora, reuşesc să impresioneze şi să creeze senzaţia că au o relativă inteligenţă.
Excepţiile pe care le-am întâlnit au dovedit curajul de a conştientiza şi, implicit, a valorifica oportunitatea pe care destinul le-a oferit-o, scoţându-i, pentru o vremelnică perioadă, la vedere. Şi, dacă n-au evoluat spectaculos, se observă totuşi schimbarea.
Până la urmă, aşa cum cred că am mai spus-o, ar trebui ca o nouă formulă să se constituie într-un principiu al judecării celorlalţi : să te-aud cum vorbeşti, ca să-ţi spun cine eşti!


miercuri, 14 mai 2014

PĂCALĂ ŞI CREDULII SAU REALITATEA CA FICŢIUNE



Era odată, pe strada mea o familie care, din cauza problemelor n-a mai investit în casă şi aceasta arăta din ce în ce mai rău chiar dacă omul apelase şi la rudele din străinătate, care, nici ele nu păreau dispuse a-l ajuta cu bani ci mai mult cu sfaturi. Un cetăţean de pe altă stradă venea zilnic insistând să-i fie vândută casa şi susţinea că el o va face să strălucească la fel ca altădată, ba chiar mai ceva. I-am spus cu toţii că vecinul nu numai că acceptase ruinarea casei, ba chiar făcuse şi câteva datorii ca s-o menţină cât de cât. Dar cumpărătorul era atât de insistent şi promitea că, dacă va fi a lui, casa va arăta ca-n poveşti, va fi mândria străzii, ceea ce ne-a făcut pe vecini să trecem de partea lui şi să-l abandonăm pe proprietarul care, în final, disperat, pierdu casa în favoarea junelui cumpărător.
Abia instalat, acesta începu a umbla din poartă în poartă şi a-l vorbi de rău pe fostul proprietar, tot aşa cum procedase şi până atunci, care, zicea el, nu făcuse altceva decât să ruineze frumuseţe de casă şi să-i chinuie pe locatarii cartierului. Omul avea succes fiindcă vechiul proprietar asaltat de probleme nu prea avusese vreme de taifas şi glume cu concetăţenii. Dar, azi aşa , mâine aşa iar poimâine tot la fel, omul se dovedea mai dispus la vorbă decât la munca pe care o invocase atât până nu fusese proprietar. Acum însă, noul proprietar, parcă uitase de toate promisiunile iar locuinţa pentru care se zbătuse atâta, era în pragul prăbuşirii. Ştiuse tot timpul că erau oarecare datorii la lumină, la gaze etc., facturi ce trebuiau achitate, după cum beneficia de ajutoare neramburabile, din străinătate, pentru reabilitarea locuinţei. Dar toată energia şi priceperea de care făcuse dovadă în lupta pentru obţinerea locuinţei părea să se concentreze doar în claxon. Ba mai mult, acum vorbea şi de evacuarea, de la mansarda locuinţei a unui chiriaş care părea să fie, după spusele cumpărătorului, ultimul vinovat al imposibilităţii sale de a face minunile promise deşi bietul chiriaş, fără nici o putere, urma să plece în curând fiindcă-i expira contractul.
Sigur că, la familia noului stăpân, se alăturară câinii gudurători, altădată lătrători, pisicile trădătoare, şobolanii aferenţi, care, datorită instinctului lor de conservare, scăpaseră teferi de pe urma acţiunilor de deratizare dar şi familia de dihori ce, de câte ori era la ananghie, emana duhorile cu care-i ameţeau pe toţi gură-cască.
.

vineri, 9 mai 2014

BALADA SENZUALITĂŢII



Sunt ca Homer în faţa frumuseţii,
Cu degetele numai o mai simt
Ce, uneori, pline de pofte, mint
Că-s călăuze prin imperiul ceţii

Deşi sunt cruzi soldaţi de avangardă
Pregătitori ai planului de-asalt
În care, precum vulturi din înalt,
În căutatea prăzii, cercetează,

Dar nu vor să arate nici s-ascundă
Supusă cum, tu, invocându-ţi soarta,
Cuceritorului când, larg, îi deschizi poarta
Dorinţelor, profund, să te pătrundă.


sâmbătă, 3 mai 2014

BALADA AGENŢILOR DE CURĂŢARE



Agenţi în sensul giratoriu
Al omului, de când se naşte
Stau popii, ca-n ambulatoriu,
Să îl ferească de păcate

Indică drumul, plini de ei,
Toţi, specialişti ai mântuirii,
Cotidienii farisei
Fără vocaţia iubirii.

Cuminecat şi miruit
Doar, eşti mai bun decât ai fost !
Credinţa ce te-a mistuit
Ei ţi-o confirmă contra cost

Iar când se-apropie finalul
Pe calea plină de hârtoape,
La cotitură, de-ai dat ortul,
Hulpavi, aşteaptă să te-ngroape

Căci, după ce te-au curăţat
La suflet de noroiul vremii
Şi de greşeli mi te-au scăpat,
Pot, trupu-ţi, să-l mănânce viermii !

.
 

vineri, 2 mai 2014

SPOVEDANIE LAICĂ



Poate că exprimările mele lasă impresia unei permanente nemulţumiri sau a unei veşnice văicăreli. Sub nici o formă nu doresc asta deoarece n-am nici intenţia nici competenţa să-i judec pe alţii ori să-i reprofilez după chipul şi asemănarea mea. Şi asta pentru că o lume cu indivizi asemănători până la identitate ar fi plictisitoare pentru ceilalţi şi ucigătoare pentru mine care aş fi nevoit să mă văd în zeci de exemplare când, de fapt, am vizavi de mine suficient de multe nemulţumiri, fiindcă numai faţă de propria persoană pot manifesta astfel de atitudine, depinzând doar de mine estomparea sau eliminarea cauzelor ce le produc. Revenind, ceea ce doresc să exprim este uimire, uimirea de a descoperi că oamenii ori nu înţeleg, ori refuză să respecte normele minimale, religioase şi morale, ce le-ar face, cu adevărat, viaţa mai simplă şi, implicit, mai frumoasă.
Sunt aşadar uimit, în primul rând, de prăpastia permanentă, din universul românesc, între vorbe şi fapte. Sunt uimit de nevinovăţia angelică afişată de toţi infractorii văzuţi de toată lumea, chiar dacă nu întotdeauna dovediţi. Sunt uimit de lăcomia nelimitată a celor mai mulţi, de la politicieni la medici şi de la judecători la poliţişti. Sunt uimit de fariseismul, superioritatea şi fundamentalismul afişat al clerului, de la popa de cartier la ierarhi. Sunt uimit de lejeritatea cu care vulgaritatea e prezentată drept normalitate şi degradarea umană drept virtute, cum măscăricii sunt luaţi drept exotici şi damele de companie drept mame/femei-model. Sunt uimit de nepăsarea ori inocenţa alegătorului şi de lipsa de scrupule a candidatului sau alesului. Sunt uimit de tot ceea ce nu se încadrează în standardul de civilizaţie şi comportament al unui cetăţean al lumii din mileniul trei.
Până la urmă, uimirea împărtăşită şi celorlalţi este o formă de participare la viaţa cetăţii, o formă de responsabilitate.