PĂRERI 26

Poţi fi oricât de prost, dacă te calcă norocul pe cap, încet-încet dobândeşti încredere în tine. Şi aceasta te face mai sigur, uneori foarte sigur pe tine şi cel puţin egalul tuturor din jurul tău, dacă nu superiorul lor. Sigur că e o iluzie personală dar ea dobândeşte statut de certitudine tocmai datorită susţinerii ei de către lacheii din jur care sporesc proporţional cu durata evoluţiei sub zodia norocului. Aproape toţi cei pe care i-am văzut ( iar excepţiile sunt nesemnificative ) erau atât de încântaţi de persoana lor încât refuzau să schimbe ceva fie şi la nivelul discursului absolut lamentabil, dezarticulat, poticnit, cu limbaj de lemn, locuri comune şi truisme ce vădesc limitele gândirii şi precaritatea exprimării. Par a fi mândri de ceea ce sunt şi convinşi, probabil, că nu norocul ci calităţile lor i-au promovat şi că orice renunţare la ceea ce-i reprezintă îi va scufunda în anonimatul din care au fost ridicaţi de către şansă. Uneori, destul de vicleni ca să mimeze inferioritatea sau să-şi însuşească unele idei prinse din zbor, din discursurile altora, reuşesc să impresioneze şi să creeze senzaţia că au o relativă inteligenţă.

Excepţiile pe care le-am întâlnit au dovedit curajul de a conştientiza şi, implicit, a valorifica oportunitatea pe care destinul le-a oferit-o, scoţându-i, pentru o vremelnică perioadă, la vedere. Şi, dacă n-au evoluat spectaculos, se observă totuşi schimbarea.

Până la urmă, aşa cum cred că am mai spus-o, ar trebui ca o nouă formulă să se constituie într-un principiu al judecării celorlalţi : să te-aud cum vorbeşti, ca să-ţi spun cine eşti!