P Ă R E R I 11

Et in Arcadia ego!

Aud tot mai multe păreri legate de momentul de cumpănă şi cotitură pe care lumea, Europa cel puţin, îl traversează. Se vorbeşte despre o viitoare altfel de politică, despre altfel de lideri. Dar nimeni nu suflă o vorbă despre altfel de alegători deşi toată lumea e de acord că liderii sunt, dacă nu emanaţia maselor, măcar oglinda acestora.

Uneori, vorbele lui Trahanache îmi par atât de actuale încât mă întreb dacă nu ne-am întors în timp „unde nu e moral, acolo e corupţie, şi o soţietate fără prinţipuri, va să zică că nu le are!... ”. Aşadar, ne lipseşte, şi astăzi, morala. Asta înseamnă că, atâta vreme cât alegătorul este cel de-acum şi politicienii vor fi de aceeaşi calitate. Uneori, cu distorsiuni uşoare, aşa cum se întâmplă când te priveşti într-o oglindă imperfectă, dar întotdeauna te recunoşti cu uşurinţă. Faptul că românii care trăiesc dincolo de graniţe au, în societatea în care se află, o altă oglindă şi, implicit, gândesc altfel chiar cu rădăcinile adânc înfipte în ţărâna patriei. Nenorocirea este că cei rămaşi acasă nu înţeleg din aventura, deseori dramatică, a celor plecati, decât ce bine se câştigă afară, nu ca aici unde mori de foame şi nu vor să înveţe decât să cheltuiască banii trimişi. Pe nimeni nu interesează că, pentru a-şi dori cineva să plece la muncă într-o ţară, în care oricum nu este plătit la nivelul cetăţeanului acelei ţări, primii care au muncit sacrificându-şi tinereţea sau, uneori, viaţa, au fost chiar cetăâenii acelei ţări care, astăzi, e văzută ca un El Dorado. Cu siguranţă, atunci când vom face şi noi ceea ce trebuie, vom fi şi noi cum ne dorim cu toţii.

Realizarea ca om nu înseamnă numai accesul la ultimul model de telefon mobil.