ROMÂNIA IMPREVIZIBILĂ 2

         De obicei, folosirea adjectivului imprevizibil este legată de fiinţe sălbatice, instinctuale, greu de educat ( educaţia însemnând, dacă nu controlul, măcar echilibrarea firii, în orice situaţie, de către raţiune ). La un popor religios, prin excelenţă ( cel puţin la nivelul declaraţiilor şi al asaltului la care sunt supuse bisericile şi moaştele sfinţilor ), devine imposibil de explicat comportamentul nevrotic, al urii viscerale faţă de aproapele tău, comportament generat, de cele mai multe ori, de câţiva arginţi în minus ori în plus. Nu găsesc altă explicaţie decât aceea că, atâta vreme cât între tine ca individ şi idolii tăi ( Fecioara Maria, Iisus, Dumnezeu ) este o distanţă atât de mare, îţi cam pierzi busola pe calea spre ei iar mintea ţi se întunecă din ce în ce mai mult sub apăsarea mirosului chinuitor de sarmale calde ce maltratează zilnic o burtă nu întotdeauna goală dar, cu siguranţă, veşnic pofticioasă şi dornică de prosperitate ( de a se revărsa cu fală nedisimulată şi obrăznicie extremă, mult peste limitele stabilite de bunul simţ ).

         Cred că, până la pasul cel mare, ar fi bine să facem paşii mărunţi ai respectului pentru noi înşine prin respectul faţă de diversitatea din jurul nostru, diversitate care nu se manifestă pentru a se impune ci pentru a ne oferi opţiuni.

         Şi, la aceste clişee personale nu pot decât să le adaug pe cele ale conaţionalilor mei care, cu ocazia fiecărei sărbători exprimă cugetări de felul: măcar acum, de sărbători, să fim mai buni, mai toleranţi, mai..., mai..., mai...

         Din păcate, conjunctivul verbului exprimă doar o posibilitate.

         Am ajuns să fiu circumspect şi cu urarea La mulţi ani!, gândindu-mă că cel care o face, uşor sadic, nu exprimă tot ce gândeşte ( adică: La mulţi ani!, ca să vezi că n-o să se-ntâmple nimic bun, ba va fi din ce în ce mai rău. )

         Cu sinceritatea pe care, cred, am demonstrat-o deja, vă doresc, pentru 2013, să se-mplinească tot ce vă doriţi. Un an nou fericit!