Se mută iar albastrul, în
ochi, din apa mării
Şi se loveşte
valul de ţărm, ca o năpastă
De călătorul
suflet, o pasăre măiastră
Ce încă se mai
zbate la scăpătatul serii.
Alunecă pe cerul
pufos care destramă
Îmbrăţişări de
aburi cu înstelate patimi
Ce nasc un ochi
de înger cu diafane lacrimi
Care, plutind
prin aer, ţi se topesc în palmă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu