Nimic nu pare-atâta de aproape
ca vorba care-ţi mângâie timpanul
când se transformă gândurile-n şoapte
cadenţa lor să-ţi tulbure aleanul,
nimic, atâta de real, nu pare
ca zecile de clipe condensate
în amintiri răzleţe şi sumare
sub pleoape grele,-nlăcrimate,
nimic, atât de ireal, nu pare
ca naşterea şi moartea-nşiruite
la capetele firului din care
destinul croşetează doar ispite,
nimic nu pare-atâta de departe
ca gestul vag al primului sărut
ce, viaţa, cu o alta ţi-o împarte
şi, tot ce-i azi, cu clipa ce-a
trecut,
nimic nu pare-atâta de prezent
echidistant şi rece, de cleştar,
ca gestul meu, senil dar consecvent,
acelaşi fir de-al despica-n zadar.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu