Dacă din largul
mării pornesc iar vijelii
Şi se lovesc de
ţărmuri furia potolindu-şi
În sufletul
furtunii din care sie însuşi
Eol îşi
ticluieşte schimbări din temelii
E-nşiruire oare
de fără sens cuvinte
Ca-n
apriga-ncleştare-a planetelor prin spaţiu
Ori sub foneme
calde şi pline de nesaţiu
Mocneşte-nchipuire
de armonii preasfinte?
De suntem fără
noimă de îmbătări cuprinşi,
Orgolioşi sub
faldul căderilor de puf
Peste tristeţi
de îngeri, la margini de văzduh,
Unde se pierde
ruga ?... De suntem, iar, respinşi ?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu