Dacă răpus de
patimi şi-ndoieli
Îţi cântă
cucuveaua la ureche
Ascultă-i
cântecul fără pereche,
Auzul ţi-l ascute la foşneli
De frunze
tremurând sub vântul rece
Care încet te
mână spre apus
Acolo unde
niciodată nu-s
Speranţe
pentru-acela care trece
Întâmplător sau,
poate, ademenit
Zi după zi cam
cât durează viaţa
Tot aşteptând să
se ridice ceaţa
Când ştim, de fapt, că-i
fără de sfârşit.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu