URARE

         Arghezi, referindu-se la Eminescu, spunea: „A vorbi despre poet este ca şi cum ai striga într-o peşteră  vastă… Nu poate să ajungă vorba până la el, fără să-i supere tăcerea. Numai graiul coardelor ar putea să povestească pe harpă şi să legene, din depărtare, delicata lui singuratecă slavă”.

Dar, fiindcă Eminescu se identifică, în mintea noastră, a tuturor, cu România şi cu sufletul românesc, cred că vorbele argheziene sună, cu o intervenţie minimă, iertată să-mi fie îndrăzneala, astfel:  

 „A vorbi despre ŢARĂ este ca şi cum ai striga într-o peşteră  vastă… Nu poate să ajungă vorba până la EA, fără să-i supere tăcerea. Numai graiul coardelor ar putea să povestească pe harpă şi să legene, din depărtare, delicata EI singuratecă ( = unică ) slavă”.

LA MULŢI ANI, ROMÂNIA !

http://www.youtube.com/watch?v=zrPMhsQCO_U&feature=player_detailpage

.

EFECTE LA DEFECTE

Revin cu o idee exprimată mai demult referitor la ceea ce s-a întâmplat la Sibiu fiindcă, fiind sibian prin apartenenţa la judeţ, am legături suficient de strânse cu municipiul pentru a-mi putea exprima o părere.

Alegerea pentru prima oară a lui Iohannis ca primar s-a făcut ca reacţie a locuitorilor din municipiu la aroganţa, minciuna, dispreţul şi promiscuitatea morală a clasei politice reprezentate, alternativ, de românii sadea de la toate partidele şi în toate alianţele şi care au oferit spectacolul jalnic al democraţiei originale oblăduite de întâiul preşedinte de după ’89 şi scăpate de sub control de preşedintele ce avea să se declare învins de sistem. În situaţia în care în turul doi ajunsese un reprezentant al partidului care la nivel naţional, conform tendinţei, avea să dea şi preşedintele ( în al treilea mandat ) şi premierul, sibienii au hotărât să încerce altceva, şi, sub influenţa unei oarecare nostalgii a vremii în care saşii reprezentau în Transilvania şi mai ales în Sibiu şi Braşov mai mult decât o minoritate pentru că atitudinea lor a fost întotdeauna de respect faţă de parteneri, de seriozitate în relaţii şi de statornicie în prietenie, l-au votat pe Iohannis.

Decizia s-a dovedit atât de inspirată încât a generat, la următoarele alegeri din 2004, un val de simpatie pentru reprezentanţii FDGR atât de mare încât reprezentanţii acestuia au câştigat şi primăria Mediaşului şi a Cisnădiei, majoritatea în Consiliul local Sibiu şi nenumărate poziţii în consilii orăşeneşti şi comunale precum şi mai mult de o treime dintre membrii Consiliului judeţean. Din păcate numărul etnicilor germani era destul de mic, aşa încât numai unele comunităţi s-au putut bucura de prezenţa lor la nivelul cel mai înalt.

Această atitudine ar fi trebuit să producă feed-back-ul în comportamentul marilor partide dar nu s-a întâmplat aşa. Dimpotrivă, defectele s-au amplificat, prăpastia dintre aşteptările alegătorilor ( unii dintre ei deja cu multă experienţă prin afara ţării şi cu totul altfel de aşteptări ) şi comportamentul aleşilor s-a adâncit, comunicarea a devenit imposibilă. Şi efectele s-au produs: refuzul de a mai accepta, mobilizarea dincolo de limitele dovedite în ultimii ani şi votul pentru normalitate, echilibru şi civilizaţie.

Ce va urma însă e greu de anticipat fiindcă la înălţimile acelei funcţii s-ar putea produce senzaţii de ameţeală iar aerul rarefiat să te facă să accepţi masca de oxigen oferită de unii care i-ar putea măslui conţinutul şi-apoi, la nivelul acesta nu-şi va putea forma atât de uşor ca la Sibiu un cerc de oameni care să înţeleagă spiritul săsesc şi să-l sprijine cu încredere şi, mai ales, cu multă consecvenţă.

Sper ca Dumnezeu, care i-a unit şi i-a ţinut împreună pe un protestant ( lutheran ) şi pe o greco-catolică, să-i lumineze şi pe aleşii ortodocşi ce, până acum, au demonstrat mai degrabă întunecime a minţii şi a sufletului şi o atitudine de stăpâni aroganţi faţă de cei care i-au ales, nu de fraţi creştini. Aşa să-i ajute Dumnezeu !!

DEFECTE CU EFECTE

Atitudinea unui preşedinte de filială PSD care şi-a dat demisia spunând că nu înţelege cum oamenii nu l-au votat pe reprezentantul lor deşi li s-au alocat cele mai mari fonduri din ultimii ani, mi se pare pe de o parte corectă ( demisia ), pe de alta stupefiantă ( mirarea ). Cum să nu pricepi că nu poţi face două lucruri nedemne faţă de condiţia umană: să cumperi comunităţi ( chiar dacă indivizi mai poţi ) şi să restricţionezi ori să obstrucţionezi drepturile comunităţilor. Fiindcă altfel ar fi dat bani tuturor, proporţional cu nevoile urgente, indiferent de opţiunile politice locale ( primari şi consilieri locali şi judeţeni ) arătând astfel, ca premier, că-l interesează ţara, nu numai votanţii direcţi care, oricum erau, tradiţional, ai săi. Astfel i-ar fi putut atrage şi pe ceilalţi care ar fi văzut că nu se face discriminare pe simpatii politice. Oricum contractele erau obţinute tot de ai lor, dar lucrările intrau în portofoliul tuturor. Pe de altă parte, obstrucţionând dreptul la vot al celor din afara ţării îi faci pe oameni şi mai porniţi împotriva ta şi le obligi şi familiile sau rudele rămase acasă şi care beneficiază de ajutor din partea celor plecaţi, să se întoarcă împotiva ta. Dar se pare că vizitele de iluminare de pe la moaşte şi de pe la patriarhie, au fost mai mult de întunecare sau poate că, unde e întuneric veşnic, nici Dumnezeu nu prea are ce face. Ori, Doamne fereşte, n-o fi ortodoxismul religia preferată a Domnului ? Cunoscând cu toţii firea duală a candidatului ( cetăţean şi politician, premier şi parlamentar, unificator şi intolerant cu oponenţii percepuţi ca „băsiştii”, socialist dar de dreapta, fost pionier şi UTC-ist dar curat de comunism, mare „român” liber cugetător ca urmaş al lui iliescu şi pupător de moaşte sau adulmecător de tămâie prin apropiere în grad de tata-socru, etc., etc., nu m-am mirat când, pe marele român, pacifist şi unificator în cunoscutul stil dâmboviţean, l-am auzit afirmând că aceasta a fost voinţa poporului dar m-am mirat că, pe marele creştin ortodox, nu l-am auzit spunând că aceasta a fost voia sau pedeapsa lui Dumnezeu pentru aroganţă, minciună, făţărnicie şi altele pe care le-a demonstrat din plin în această campanie.

Dacă ar fi-nţeles cu adevărat condiţia de român (auto)exilat, nu din spirit de aventură ci din nevoia supravieţuirii sau din disperarea corupţiei şi mârlăniei oferite de politicieni, s-ar fi grăbit să înzecească numărul secţiilor de votare din străinătate tocmai pentru ca nu cumva vreun român să apară în lumină proastă în afara ţării ( şi asta era singura situaţie care depindea în totalitate de el ), în vreme ce trâmbiţata condiţie de creştin ar fi trebuit să-l îndemne nu la „debăsificare” ci la o atitudine de reconciliere nu numai declarată ci şi asumată prin fapte „îi primesc şi pe băsişti cu bucurie”, după exemplul creştinesc al Mântuitorului „lăsaţi copiii să vină la mine” ( atâta vreme cân preşedintele mai este perceput ca un tătuc ocrotitor al tuturor ), numai că cel care se bucura că el şi ai lui, prin toate mijloacele, i-au „psd-izat” sau „pontificat” pe unii, alţii n-ar fi avut dreptul, influenţaţi sau prin oţiune personală, să se „băsifice”.

Sigur că faţă de această atitudine de tip  înger vs drac, rai vs iad, ortodox vs. păgân, etc., promovată de unul, atitudinea tolerantă şi civilizată de tipul „nu împotriva sau în continuarea ci altceva decât a fost până acum”, oferită de celălalt, nu putea fi decât aducătoare de reuşită, evidenţiind, încă o dată că nu atât familia cât meseria ne marchează existenţa. Statutul de tată, de părinte al lui Ponta a fost total umbrit de cel de fost procuror pentru care exită vinovat şi nevinovat, în vreme ce instinctul patern a lui Iohannis a rămas nu numai nealterat ci a fost sporit de statutul său de dascăl autentic, răbdător, creator, civilizat, capabil să gândească şi să-i propună unui popor cu o democraţie adolescentină, capricioasă şi tulbure, altceva chiar cu riscul de a pierde, de a nu-i fi înţeleasă şi acceptată oferta. Poate că acceptarea ofertei sale este şi un semn al dorinţei de maturizare, de aşezare a societăţii în democraţia autentică în care valoarea supremă să redevină individul, omul.

SĂRACI ÎN DUH vs BOGAŢI ÎN SPIRIT

       Ceea ce m-a întristat în mod deosebit în aceste zile a fost comportamentul mizerabil al acelora din Ardeal, mai ales din zonele săseşti, care au profitat din plin de plecarea saşilor şi care, după ce s-au mutat în casele lor, sate şi oraşe întregi aproape, cumpărate după ’89 la preţuri ridicole şi aleargă, de ani buni, cu limba scoasă după o slujbă în Germania pentru ei sau copiii lor, acum strigau în gura mare că nu vor preşedinte un sas, că ei sunt români şi ortodocşi.

Şi eu mă bucur că sunt român şi mândru că sunt greco-catolic, apartenenţa la biserica unită cu Roma făcând din noi o ţintă preferată a unora dintre sărmanii popi ortodocşi unii cu origini greco-catolice dar mai săraci cu duhul, care susţineau chiar că greco-catolicii sunt fie daţi cu ungurii ( catolici ), fie sectanţi. Mi s-a părut profund nedrept dar, până la urmă, perfect românesc, comportamentul fraţilor români ortodocşi care, vreme de aproape 25 de ani au refuzat să restituie biserica ce fusese a greco-catolicilor.

Astăzi simt o dublă mulţumire şi împlinire, umbrită doar de amintirea cuvintelor lui Silviu Brucan cel care declara prin 1990 că ne trebuie cel puţin vreo 20 de ani pentru a ne normaliza ca societate, iar această mulţumire este legată de câştigarea alegerilor de către cel care a propus şi a demonstrat normalitate şi de participarea la prima slujbă religioasă în biserica restituită.

Se pare că ne trebuie mai mult timp pentru a înţelege şi accepta că mizeria reprezentată de cei care l-au susţinut în felul în care au făcut-o şi cu mijloacele folosite nu trebuie ascunsă sub preş ci înlăturată definitiv. Cunosc oameni, mai ales dintre cei în vârstă, absolut normali în aparenţă dar care, ani de zile s-au hrănit din mizeriile promovate de media imundă de la noi sau din mizeria trecutului lor comunist pe care-l apără cu stăşnicie dar care le-a fost trecut, prea uşor, cu vederea şi care, în momente cruciale, ne-au invadat spaţiul, paralizându-ne, cu propria mizerie. Majoritatea acestor oameni sunt pensionari, ai zice că-s nişte bunicuţi simpatici, atât de egoişti şi de posesivi însă încât sunt convinşi că numai ei ştiu ce e bine sau că numai binele lor contează, fără a se gândi la viitorul copiilor şi nepoţilor. Iar aceştia sunt printre cei mai disciplinaţi votanţi. Sunt apoi profitorii unor avantaje oferite de un servici bun sau foarte bun la stat sau beneficiarii unor ajutoare sociale nemeritate după principiul „ pâine fără muncă” şi, desigur, oportuniştii politicii dâmboviţene, majoritatea analfabeţi ori semi-analfabeţi, de la alergători la emiţători de note muzicale.

Normalitatea deplină va fi atunci când alegera unui om nu va fi condiţionată decât de ceea ce este el iar printre calităţile cerute ar trebui să fie, cred, sinceritatea, echilibrul, respectul, modestia, fermitatea, corectitudinea, consecvenţa şi competenţa. Sunt convins că generaţia tânără are şi capacitatea şi răbdarea de a-i căuta şi promova pe astfel de lideri şi că foarte mulţi tineri au aceste calităţi.

P.S.   Sunt uimit că PSD nu învaţă nimic nici din succese nici din înfrângeri. Susţin asta fiindcă l-am auzit pe unul dintre liderii săi spunând că nici nu se gândesc să renunţe la guvernare de vreme ce au câştigat alegerile cu peste 60%, omiţând să spună că scorul aparţinea USL-ului care nu mai există fiindcă liberalii cu democrat-liberalii au obţinut preşedinţia iar PSD+UNPR+PC şi toţi ceilalţi susţinători declaraţi nu e sigur că mai au 45%, adică rezultatul candidatului lor. Dar ăsta e balastul comunist al acestui partid de stânga: minciuna, falsificarea realităţii, neacceptarea adevărului. Nu pot să cred că românii mai vor asta! Generaţia tânără n-o mai vrea şi, cu siguranţă, nu vrea să fie generaţie de sacrificiu adică să ia locul generaţiei lui Oprescu şi Ponta care, după afirmaţiile ultimului, tocmai ei, profitorii fără nici un merit şi fără niciun efort, ar fi fost generaţii de sacrificiu ( primul fiu de general securist, al doilea fin de şef sri-st şi parţial acoperit )

REVOLTA BUNULUI SIMŢ

Ai da cu barda-n mine, barde,

Fiindcă, român fiind, votez un sas ?

Dar, azi, îţi spun că nu-mi mai arde

Să pierd şi ce mi-a mai rămas:

Puţina omenie, poate

Cuvântul bine drămuit,

Respect atâta cât încape

Şi lucrul bine-nfăptuit.

După ce toţi aţi dus-o bine

Pupând pe comunişti în bot

Şi v-am răbdat căci, de ruşine,

Credeam c-o să tăceţi de tot,

Ne daţi acuma alte lecţii

Voi, viermi pătrunşi în rana-adânc

Făcută în democraţia

Ce v-a dat drept la ce-i mai sfânt...

Chiar dacă noi v-am ocrotit

Nimic, nimic n-aţi învăţat !

Din viermi doar muşte aţi ieşit

Ce trageţi numai la ra(că)h(c)at...

„AU ÎNNEBUNIT SALCÂMII”

Menestreli şi trubaduri

Nu vă sloboziţi la guri

Când ştiţi că v-aţi consacrat

Cam mâncând şi mult rahat...

În loc s-ascult menestrelul cântând, îl aud vorbind...tâmpenii într-un clip publicitar unde spune că susţine un român. Din câte-mi aduc aminte Johannis e român cu neamul său de vreo 800 de ani pe când Ponta mărturisea că familia sa e de origine italiană sau albaneză şi-a venit pe tărâm românesc acum vreo 300 de ani să construiască poduri şi drumuri ( în italiană pod = ponte iar oamenii l-au numit ponta, adică podarul, cel care face poduri ). Care-i mai român? Sasul care putea să plece în Germania, cum pleacă toţi românii sadea ca să-i poată înjura pe nemţi, dar a rămas aici cu soţia româncă de care nu s-a despărţit chiar dacă n-au avut copii şi deci nu sunt o familie „completă” ca s-o citez pe gabriela care, probabil, crede că nu eşti complet nici dacă n-ai vreo două-trei căsnicii sau Ponta care şi-a abandonat şi religia ( nu putea fi ortodox nici ca italian nici ca albanez ) şi soţia însărcinată pentru împliniri spirituale cu preafericitul şi trupeşti cu nefericita ?

Dar ce poţi să-i ceri greierului ? Să cânte şi să lase OAMENII să vorbească chiar dacă, şi aşa, prea mulţi se visează oameni! Căci vorba cântecului său, cam prea mult a dansat „ursul românesc” lăsându-l doar pe cel nemţesc să muncească, „dansează ursul românesc, / de două mii de ani dansează!” de când „muică, noi suntem de-un neam!” dar nu de oricare ci „neam de piatră” ( = nepăsător, nesimţit, tare de cap ?!? ). De fapt sunt cuvintele altora iar el doar le-a reprodus, promovându-le, şi, chiar şi asta, numai ca să facă pe plac organelor de partid şi de stat comuniste şi s-o ducă şi el olecuţă mai binişor, nu-i aşa?

Mare gânditor, mare caracter !!

ŞI... „ÎMI CERI SĂ FIU CUMINTE ???”

VIZIUNE PERSONALĂ

Vitrinele frigorifice RTV şi A3 expun, de multă vreme, creaţia laboratoarelor PSD cu trei variante de nume :  „COPY MOUSE” ( în campanie ), „LOOSER MOUSE” ( dacă pierde ) şi „STUPID PEOPLE” ( dacă pierdem noi ), creaţie promovată exclusiv ca produs de top al partidului, şi realizată după următoarea reţetă care, dacă nu va fi acceptată de majoritate, îi va face pe patronii vitrinelor să-şi numere zilele rămase ( până la puşcărie şi, respectiv, de puşcărie ):

-  2 părţi iliescu ( limba de lemn şi iubirea pentru EST )

-  2 părţi năstase ( tupeul şi făţărnicia )

-  2 părti geoană ( vizita: ½ la ghiţă tv + ½  varan tv  şi „Daciana, моя  любовь !” =  Daciana, dragostea mea! – lb. rusă )

-  1 parte teoctist / daniel ( preafericirea )

-  1 parte andronescu ( plagiatul în contrapartidă cu licenţele Microsoft ).

Amestecul, frământat bine până la omogenizare în praf de măgureanu / maior ( minciuna şi dezinformarea ), s-a lăsat vreo patru ani acoperit şi, după ce s-a copt la flacără roşie, a fost ornat din plin cu salivă de baroni, în formă de trei trandafiri, cu chipurile lui constantin, oprea şi tăriceanu şi codiţele lui vadim, meleşcanu şi kelemen, ca să nu se deoache. E preferat de ignoranţi, naivi, nostalgici comunişti, popi lacomi şi, întâmplător dar inexplicabil, alţii.

Deşi a fost pregătit pentru mult mai mulţi consumatori se pare că produsul este foarte bine tolerat de cei care au ca devize „trăiesc pentru a mânca”, „să nu-mi tai niciodată pensia”, „sunt ortodox, deci exist”, „pesedistul vărgat e-ntotdeauna nevinovat” şi „băsescu-i vinovat pentru orice s-a(r fi)-ntâmplat”, dar provoacă, mai ales celor din categoria „ceilalţi”, greaţă, vărsături, lehamite, balonări şi chiar diaree, ceea ce, probabil, îi va face să aleagă un produs de calitate germană chiar dacă reţeta lui este aproape necunoscută, doar fiindcă brand-ul, verificat de atâţia ani, este serios.