PĂRERI 7

Ţară a oralităţii şi, cu siguranţă, nu singura, vreme de aproape 18 secole, România a redevenit, după o scurtă aventură în lumea scrisului şi cititului, o redută a spusului, un simbol al puhoiului verbal. Toată lumea vorbeşte în draci. Invitaţiile la dialog eşuează în interminabile derapaje monologate iar încercările de revenire la el reanimă corul babilonic. Acutele domină, iar gravele, adevărate horcăieli de porci în vremea ignatului, punctează disperarea. Toţi sunt încântaţi să se audă vorbind chiar dacă rămân permanent la stadiul vocalizei nereuşind o dată măcar să şi emită sunetele armonice care încântă urechea, aţâţă mintea şi încălzesc spiritul. Condiţia intelectuală a românului s-a deteriorat aproape iremediabil: toţi epigonii pamfletarilor de azi şi menestrelilor de ieri de la curtea PCR-ului au devenit modele ale discursului articulat, logic şi coerent după cum berze cu picioare lungi, cioc puternic şi cap cât a mai rămas material, au devenit modele de succes şi exemple de mame, soţii, amante, politicieni, comunicatori, critici a tot ce a fost, este sau va fi diferit de specia lor, specialiste în de toate. Tânjeşti luni de zile după un citat fiindcă toţi se citează doar pe ei înşişi sau, în cazuri extreme, vreun prieten / duşman din aceeaşi categorie.

Dar poate că totul pregăteşte vremurile ce vor urma, când televizorul va avea şi opţiunea rezumat, care va realiza, la cerere, ideea principală a vorbăriei, dacă există vreuna, când computerul, care va scrie după dictare, va da formă corectă, concisă şi expresivă discursului pentru a putea fi printat şi citit de nostalgicii lecturii.

Deocamdată spaţiul public este dominat de televiziuni la care invitaţii nu se mai ascultă, vorbesc unii peste alţii fiindcă toţi au infinit mai multe de spus decât de ascultat, mai multe de transmis decât de învăţat, într-un limbaj deplorabil şi compromis.