De ţărm, pe
vreme limpede şi lină,
stau ancorate
vesele corăbii
şi-un vânt domol
şi ciripit de vrăbii
le mângâie
răsfăţul în lumină
De-odată se
desprind... în larg se-avântă,
e-atâta
vânzoleală şi-atâta joc nebun
că nimănui nu-i
pasă decât de ce-i acum
când valurile
poartă sirenele ce cântă.
Eol îşi varsă
tolba, porneşte vijelii,
sunt sfâşiate
pânze, catarge sfărâmate
şi falnice
corăbii devin neputincioase
purtate în furtună,
lovite de stihii.
Se potoleşte
totul. Vreo câteva-s scăpate,
în rest doar
scânduri frânte şi pânză zdrenţuită
dar nimeni nu
se-opreşte căci soarta-i hărăzită
să-nainteze încă
spre ţărmuri mult visate.
Şi când ajung la
capăt de drum făr’ de sfârşit
e putred lemnul,
pânza-i, toată, coaptă,
din ceruri nu
mai scapă nici o şoaptă...
şi tot ce-a
fost, de-acum, s-a isprăvit.
...............................................................
Şi-n vremea ce
se-arată iar limpede şi lină
stau gata să
pornească zburdalnice corăbii
şi printre praf
de puşcă ori zăngănit de săbii
vezi pânzele umflate cu nori de-adrenalină.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu