Nu am vocaţie de kamikaze dar sunt
conştient de faptul că, pentru a evolua trebuie permanent să renunţ la
preconcepţii, să iscodesc tot ceea ce pare imuabil şi de necontestat, să caut
noul, nu să aştept să mă găsească el. De aceea am abordat, cu limitele inerente,
teme diverse, incitând, fără lipsă de respect ori cu obrăznicie, la subiecte dintre
cele mai variate, deşi, recunosc, limitate la orizontul obsesiilor mele. Am
evitat unele abordări, nu din teamă sau comoditate ci dintr-o anumită pudoare
impusă nu numai de vârstă şi educaţie ci şi de statutul de activist educaţional care mă obligă, prin caracterul open al spaţiului virtual în care mă
exprim, la cumpătare şi echilibru, chiar dacă cei doi factori nu generează braistorming-ul necesar blow-up-ului convingerilor noastre atât
de confortabile şi reclădirea, parţială măcar, a unei noi configuraţii
cognitive.
De cele mai multe ori, un discurs
logic, coerent şi de bun simţ nu produce efecte persuasive ci doar consolidează
convingerile similare, dacă nu cumva cei cu alte păreri sunt pregătiţi să se
schimbe. Cred însă că, vorbind despre o astfel de nişă, am alunecat în domeniul
ficţiunii şi al imposibilului, acolo unde nu se situează niciodată mintea
majorităţii românilor, la care înţelegerea nu este raţională ci isterică şi care
întâmpină, de fiecare dată, noul inconfortabil cu lozinca de la Mărăşeşti: Pe-aici nu se trece!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu