luni, 10 martie 2014

Erori au fost, eroi sunt încă !

La ceea ce se vede şi se-aude pretutindeni în jurul nostru, sunt convins că, dacă n-ar fi existat posibilitatea de după 1990 a  completării şi desăvârşirii studiilor, la modul jenant în care s-a făcut, ci numărul de locuri şi condiţiile intrării în universităţi ( număr redus de locuri, concurenţă, examene ) ar fi rămas aceleaşi de dinainte de rivoluţie, azi am fi putut constata că 80-90 la sută, poate chiar mai mulţi, dintre cei cu funcţii sunt doar absolvenţi de şcoli profesionale sau de maiştri, de licee industriale ori agricole şi că, o mare parte a celor cu facultăţi au avut oarece funcţii importante prin UTC, UASCR / ASCR ori PCR sau sunt absolvenţii unor facultăţi de bază ale comunismului: construcţii, mecanică, agronomie, zootehnie, istorie, drept ( cu dosarul depus cu câteva luni înaintea susţinerii examenului pentru a fi aprobat şi cu locuri speciale pentru miliţienii neamului ) şi chiar celebra Ştefan Gheorghiu ( facultatea de politruci a PCR-ului ), legitimată, după ’89, în toate secţiile ei şi echivalată ca studii superioare civile.
Dar cine mai are acum vreme de întrebări sau de cercetări legate de aceste insignifiante amănunte, într-o lume împărţită nu în „mizeri şi bogaţi” ci în pro şi anti guvern.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu