Sunt marele maestru ajuns la vamă
şi-i tulbură pe toţi creaţia mea,
nu bănuiesc că stă ascuns în ea
doar prostul gust, captiv, acolo,-n ramă.
Extaziaţi şi fără glas ei sunt
de-obiectele ce le-oglindesc viaţa,
emfatic, trupu’-mpodobind cu arta
mercantilismului mărunt,
dar nu-i ce cred, e chiar fiinţa lor
la suprafaţă scoasă prin podoabe
căci, îngâmfarea, de fiinţe snoabe,
am potolit-o-atâta de uşor...
Maestrul Kietsch aşa
gândea
pe braţe, de admiratori,
purtat
în vreme ce,
artistu’-adevărat
cu mâna tremurândă, mai
nota:
cu-a ta mândrie, omule, tot scazi,
din scurta viaţă, ieftine plăceri
ca, din aroma mierii de mai ieri,
să ai eternitatea siropului de azi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu