Cuceritori asidui ai
spaţiului ce-i public
sfidând pe cei de-alături cu
nesimţirea lor
brotaci pe lacul cu acelaşi cor
cândva, de osanale, pentru
partidul unic,
şi-au tras
cu toţii-o cruce-n faţa porţii
spre-a deveni deodată cei
fără de păcate
ba, duhul luminându-i,
schimbându-li-se sorţii,
s-au năpustit prin ode ori
imnuri romanţate
simţind în ei cum roade chiar
geniu’-nfometat,
şi-n fiecare, parcă, mugeşte
un vadim
ori câte-un păunescu se
zvârcoleşte-n chin,
creaţia să-şi nască, el,
bardul constipat.
Cântarea României în strane s-a mutat,
se-nfoaie patriarhul, ierarhii
se foiesc
da’-n vocea lor de slavă prin
raiul pământesc,
trădări, fără mustrare, din
iad, încă, răzbat.
Cu cât creşte mizeria e fala
tot mai mare
căci, fără fudulie, nu-i
prostul prost destul!
Când pe flămând nu-l crede
acela ce-i sătul
cum poţi schimba duhoarea în fin parfum de floare ?
De-accea şi mireasma şi-al
îngerilor cântec
atâta-s de străine pământului
ce-l calc
pe care brotăcimea cu fiecare
uac
mătasea îşi sporeşte şi
dimensiunea-n pântec...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu