Câteodată, am impresia că România
este prea mare şi prea divizată pentru a putea progresa. Fiindcă progresul e
posibil doar atunci când comunitatea are valori identice. Nu toate, dar
majoritatea. Dar când valorile sau principiile nu sunt rodul educaţiei tale, o
educaţie ce ar trebui desprinsă de ban, de poziţie socială, de toate aceste
nimicuri ale condiţiei umane actuale, ci sunt rezultate ale negocierii celor
enumerate anterior, lucrurile nu sunt tocmai în regulî. Căci, senzaţia este că
ilustrăm doar o vorbă câte bordeie,
atâtea obiceie şi că nimic nu poate fi luat în serios şi respectat. Toată
lumea are drepturi, nimeni nu are obligaţii sau, mai exact, drepturile sunt ale
mele, obligaţiile sunt ale celorlalţi. Mi-aduc aminte vremea copilăriei când
tatăl meu punea la jug, cele două bivoliţe, mereu în aceeaşi poziţie, una în
dreapta şi cealaltă în stânga, fiindcă una era de cea iar cealaltă de oide ( hăis ).
Ştiai clar în ce direcţie trage fiecare, indiferent că le mânai din car cu
biciul ( cum se întâmplă în dictatură ) sau le ademeneai din faţă, cu un
ştiulete de porumb ( cum se întâmplă, atât de des, în democraţia noastră
deosebit de originală ). Dacă le schimbai locurile, era o nenorocire şi se
chinuiau toţi. Le folosea la cărat sau arat, adică la munci grele unde, atunci
când era nevoie, trăgeau în genunchi. Pentru activităţile mai uşoare, înhăma
calul. Dar asta e greu de înţeles pentru cei care aveau un singur animal şi acela
era măgar şi stăteau, de fiecare dată, la bunul său plac. Ba, mai mult, îl
foloseau la cărat, la tras, la călărit, la scos apa, etc. Sigur că, în
condiţiile în care era singurul, fără termeni de comparaţie, era cel mai bun iar
ataşamentul faţă de el era total fiindcă, în ciuda ifoselor sale, depindeau de
acesta.
Pot înţelege că, indiferent de
activitate, la tine în bătătură sau prin sat, foloseşti acelaşi individ, că
chiar îl apreciezi deşi, vede toată lumea, nu este decât un măgar, cu toanele, încăpăţânările şi limitele sale, că nu vrei
să renunţi la el indiferent de sfaturi şi îndemnuri, dar că îl socoţi mai
presus de tot ce au ceilalţi şi îl afişezi ostentativ tuturor ca pe cea mai bună şi
reprezentativă imagine a ta ca naţiune, n-o voi înţelege niciodată.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu