ÎNTRE IMBECILITATE ŞI PREACURVIE

Pe zi ce trece descopăr, cu îngrijorare, că democraţia, într-o ţară ca a noastră, este din ce în ce mai periculoasă. Avocaţi ce apără, cu înverşunare şi pe foarte mulţi bani ultimii infractori ( ucigaşi, violatori, etc. ) în virtutea dreptului la o judecată corectă, se pronunţă, invocând citate din biblie şi majoritatea covârşitor ortodoxă la condamnarea minorităţilor sexuale şi, dacă ar fi cazul, probabil a oricăror minorităţi, religioase ori nu, psihologi procustieni care judecă fiinţa umană după încadrarea în propriul tipar şi nu după realitate, toţi contribuie prin atitudine, la derapajul spre fundamentalism. E o trecere penibilă şi ruşinoasă pentru cei care am trăit comunismul fundamentalist şi cultul personalităţii şi exibiţionistă pentru cei mai tineri care nu sesizează decât spectacolul, o trecere care ne confirmă că acelaşi tip de oameni domină prim-planul vieţii. Oameni care au sloganuri nu convingeri, stereotipuri nu principii, cuvinte nu idei, mentalităţi conservatoare nu liberale. Cei care fac astăzi carieră sunt identici comportamental, cultural, principial sau caracterial cu cei care ar fi în primele rânduri în orice tip de societate fiindcă modelul acestora este cameleonul. Oferă culoarea care este cerută de majoritate iar cererea este condiţionată de cultura, educaţia ori deschiderea majorităţii. Acest şablon comportamental s-a manifestat la nivelul expresiei prin „iubitul nostru conducător”, „geniul din Carpaţi”, „partidul e-n toate” iar astăzi prin „popor profund religios”, „ţară creştin ortodoxă”, „biserica ortodoxă, stâlpul moralităţii noaste”.

Şi totul, cu deplină seninătate, cu iresponsabilitate, fără caracter, probabil în cel mai autentic spirit ateo-comunist, ieri, şi ortodoxo-creştin, azi.