S-ar trece, fără-ndoială, de la simpla intervenţie chirurgicală ( coasta lui Adam, deşi mă îndoiesc că ar fi fost eficientă dacă n-ar fi fost dublată de puţină clonare şi de o minimă operaţie de schimbare de sex ), la intervenţia în „cip”-ul uman. Asta, într-adevăr, ar confirma teoria new-age, potrivit căreia era următoare, cea a Vărsătorului, ar face trecerea dinspre a avea înspre a fi, dinspre starea cumulativă ( am mâini / picioare / burtă / prieteni / casă / bani / avere / voce / un Dumnezeu / etc. ) spre cea integratoare ( sunt acesta / aceasta, cu toată fiinţa şi nefiinţa din Univers ), posesivul, pobabil, ar dispărea.
Primul, aşadar, este demonul agoniselii. Verbalizată, hârciogăreala, ia forme halucinante: am nevoi, am lipsuri, am datorii... Suntem atât de dependenţi de „a avea” încât şi datoria o resimţim ca avere. Corolarul îl reprezintă expresiile „am o boală rară” sau „am o boală incurabilă” expresii absurde fiindcă, din nefericire, boala ne are pe noi, ea prosperă datorită nouă, ea ne macină şi, probabil, ne de-fiinţează. Verbul „a avea” ar trebui folosit doar legat de integritatea trupească a fiinţei fiind un verb al materialităţii am / nu mai am deşi reprezentat matematic ar însemna -am / +am, iar blagian, vale / deal. Tendinţa nu este, din păcate, de nivelare, deci de echilibrare ci de, inevitabilă, malformare.
Agoniseala se manifestă ca demon numai în momentul în care devii dependent de ea şi nici măcar nu mai conştientizezi că în timp ce tu ai mult mai mult decât e nevoie, alţii se sting pentru că nu pot să-şi asigure un minim necesar şi trebuie, neapărat, asociată cu risipa, cealaltă latură a dualităţii.
De la manea şi până la muzica folclorică kitsch, forme de mare succes, ambele, abordează, în „rafinatele versuri” ale textelor, tema agoniselii inutile, propagată de indivizi cu conturi grase în bănci, cu vile şi maşini supertari.
Se întrezăreşte astfel un alt demon – făţărnicia – despre care voi discuta altădată.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu