Na, asta-i! Nărăvit, cum eram în ultima vreme, să pun lumea pe drumul cel bun, îmi cumpăr o pereche de dobermani de pază dar, din cauza asociaţiilor pentru drepturile omului, ale asociaţiilor pentru drepturile animalelor, asociaţiilor pentru drepturile infractorilor, asociaţiilor pentru combaterea violenţei, asociaţiilor media, şi ale altor comitete şi comiţii, trebuie să ţin câinii legaţi, n-am voie să-i las liberi şi hoţii mă fură în draci. Adică, dacă tot au fost pregătiţi pentru ceva, n-au cum s-o arate fiindcă li se interzice să-şi arate colţii, să mârâie, să latre sau să imobilizeze eventualul indisciplinat care-a sărit gardul. Aşa încât, în eventualitatea că, totuşi, ar fi liberi, ar trebui să se gudure, să lingă picioare şi, de ce nu, să scheaune în surdină când ar fi loviţi.
Fac altceva. Las hoţii să mă fure, că doar trebuie şi ei să trăiască ori, dacă n-aş avea nimic, nici ei n-ar avea ce să fure. Îmi cumpăr pisici să scap de şoareci fiindcă s-au înmulţit peste măsură, fac pagubă şi-şi marchează teritoriul cu prea multă exuberanţă. Mi se spune că pisicile sunt castrate, au cip, se hrănesc doar cu mâncare specială şi constat, cu maximă îngăduinţă că şoarecii aleargă peste ele ca maşinile japoneze pe autostrăzile nemţeşti, cu viteză nelimitată şi aglomeraţie maximă. Aflu apoi pe net că fuseseră crescute în spiritul multiculturalităţii şi toleranţei absolute şi că, dacă aş fi negociat, la cumpărare, aş fi putut obţine, ca bonus şi câte una bucată cursă de şoareci pentru fiecare pisică achiziţionată iar dacă m-aş fi înscris la un curs de deratizare de vreo 120 de ore, din care, efectiv aş fi făcut vreo 20 ( fiindcă aveam şi altceva de făcut, nu?, oricum era din bani europeni, aş fi semnat că am făcut toate cele 120 de ore şi aş fi răspuns la un chestionar în care întrebarea de bază era: A fost suficient de mare numărul de ore alocat cursului ?, urmată fireşte de cele adiacente: Ce-aţi fi dorit să mai aflaţi în plus dacă numărul orelor era mai mare?, Ce îmbunătăţiri aţi sugera?, etc. ), deci, dacă aş fi urmat cursul, aş fi primit şi nişte chimicale ce m-ar fi ajutat substanţial în lupta mea cu rozătoarele. Aşa, am rămas cu pisicile şi cu părul de pisică bonus la excrementele de şoarece.
Şi, fiindcă n-am de lucru, mai fac o încercare. Am o grădină mare şi, cum se-apropie iarna, îmi cumpăr doi reni cu gândul să-i pun la sanie. Nici vorbă însă de-aşa ceva! Încă de la prima ieşire au venit cei de la protecţia cornutelor să-mi ceară tot felul de acte şi adeverinţe pe care, fireşte, în majoritatea lor, nu le aveam şi nici nu auzisem de ele dar, sunt sigur, n-ar fi existat nicio obiecţie dacă aş fi pus renii în sanie şi i-aş fi tras eu pe ei. Eram mai mult pe web căutând informaţii decât cu bietele animale care, tânjind după activităţi practice, îşi făcuseră obiceiul să-şi pună boturile pe pervazul geamului din spate, care era întotdeauna deschis, şi să stea aşa, nemişcate, ore în şir uitându-se la emisiunile lor preferate de pe Animal Planet, National Geografic, sau alte canale cu specific cultural, încât nenumăraţi vizitatori care intrau mai ales seara îşi agăţau hainele în coarnele lor, crezând că nu sunt altceva decât nişte cuiere mai extravagante. Şi totul a fost bine până când o doamnă din high life şi-a agăţat în coarnele renului scurta din blană de râs pe care i-o făcuse cadou soţul ei, mare politician şi vânător pasionat şi pasional, cu ocazia împlinirii a 20 de ani de la momentul în care şi-a distrus viaţa spunând da în faţa altarului. Dar renii mei n-apucară să afle aceste amănunte, pe care şi eu abia mai târziu le-am aflat, şi au rupt-o la fugă mugind înspăimântaţi cum nu-i văzusem până atunci, cu blana de câteva mii de euro în coarne. Au sărit gardul şi duşi au fost, vreo trei zile. S-au întors spăşiţi dar fără urme de râs nici în coarnele pe care biata păgubită i le puse soţului iubitor în zilele ce au urmat, nici pe bot...
Nu se mai putea. Eram după a treia încercare şi, mare pasionat de basme, ştiam că dacă nu-ţi iese din trei încercări rişti ca, acolo unde îţi stau picioarele, să-ţi stea şi capul.
Prin urmare, încălecai pe-o şa şi-mi cumpărai un sconcs, aşa, în loc de spray de cameră, să mă mai scape de vizitatori nedoriţi, de nu cumva am nimerit un sconcs cu miros de spray de erecţie şi m-oi trezi cu cine ştie ce altfel de surprize...Că, vorba ceea „unde-i potenţă e şi competenţă” !
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu