În locul punctelor ar trebui să fie numele preşedintelui / primarului / directorului / şefului ( indiferent care ) şi al premierului / viceprimarului / adjunctului ( indiferent care ) sau numele oricăror conducători de ministere, consilii, comitete, regii, direcţii, etc., de stat.
Folosită obsesiv, expresia, în care numele persoanelor ( rostite sec, cu un ton de superioritate şi, evident, dispreţuitor ) ce deţin funcţia înlocuiesc denumirile funcţiilor, deşi gândită probabil ca mijloc de stigmatizare a persoanelor şi nu a funcţiilor, s-ar putea să discrediteze iremediabil funcţiile prin exprimarea permanentă a nemulţumirii faţă de persoanele / numele care le ocupă. Au fost popoare, mari popoare, ce-au tranşat disputele în războaie civile în timp ce la noi nici măcar luptele adevărate dintre cele trei provincii nu sunt acceptate ca vărsări de sânge ci ca „fraternizări”. Când Mihai Viteazul a intrat în Transilvania, populaţia a „fraternizat”, când a intrat în Moldova, populaţia, de acolo, a „fraternizat”. Poporul s-a-nţeles dintotdeauna, conducătorii erau criminali.
Aproape niciodată orizontul aşteptării n-a coincis cu realizările şi asta deoarece, cred, speranţele au fost mult mai mari decât s-ar fi putut face, aproape utopice. Mai mult, în ultima vreme, făuritorii noii şi inconfundabilei democraţii româneşti conştientizând apetitul pentru promisiuni al naţiunii, plusează fără ruşine creând astfel, din start, hăul aşteptării trădate. N-am fost niciodată adepţii paşilor mărunţi, ai picăturii chinezeşti ci ai salturilor, ai tsunamiurilor deşi de fiecare dată săream în gol, de fiecare dată valul ne mătura speranţele. Nici cu răbdarea nu stăm prea bine. Vrem ca totul să se întâmple instantaneu şi asta fiindcă, probabil, individualismul a sugrumat colectivismul. Mă interesează EU. Nu vecinul, nu prietenul, nu părinţii, nu copiii ci EU. Iar EU nu sunt niciodată de vină, nu greşesc niciodată şi nu-mi cer niciodată iertare. Dacă vreţi unul care să facă toate astea, nu-l căutaţi la noi! Fiindcă aici, fiecare, uitându-se în oglindă, nu se vede pe sine ci modelul pe care îl are iar în 99,99 % acest model este un individ plin de bani, de succes.
A fost atâta fraternizare în istoria noastră încât stocul a fost epuizat, pentru următoarele secole, începând cu decembrie 1989 ( momentul ultimei fraternizări ), aşa că, de atunci, a cam început era dezbinării. Şi-ncet, încet, s-a despărţit dreptatea de justiţie, credinţa de biserică, învăţământul şi educaţia de şcoală, informarea de media, competenţa de funcţie, părintele de copil, vorbitul de ascultat, vorba de faptă, puterea de opoziţie, etc.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu