DEMONI 2

Făţărnicia, ipocrizia, prefăcătoria, duplicitatea, fariseismul, machiavelismul sunt câteva dintre cuvintele care încearcă să cuprindă conţinutul în formă. Şi conţinutul nu este deloc măgulitor pentru om şi condiţia umană pentru că defineşte atitudinea de superioritate faţă de semenul pe care-l consideri : mai sărac, mai prost, mai ghinionist, mai prejos decât tine.   Ruptura noastră definitivă cu natura a însemnat triumful prefăcătoriei.

          Vorbim despre milă şi compasiune dar, în timp ce milioane de oameni sunt înfometaţi, noi aruncăm mâncarea la gunoi. Urlăm că nu ne-ajung banii să ne terminăm gardul unei case de 80 - 100 de mii de euro, gard care ne costă 5- 6 mii de euro, când familia câştigă 500 de euro pe lună. Ne plângem de profesorii care nu-şi fac treaba la ore în timp ce noi le dăm copiilor ceva de lucru şi ne scoatem de pe net materiale de tot felul. Mi-aduc aminte că înainte de ’89 aproape toţi profesorii, medicii, inginerii, funcţionarii, activiştii de partid şi familiile lor erau profund atei. Astăzi, nu numai că sunt adânc creştini, pupători de icoane şi moaşte pe la toate colţurile, colindători pe la mănăstiri şi prieteni la cataramă cu feţele bisericeşti sau mănăstireşti, înlocuind astfel relaţia cu partidul cu cea mult mai trainică şi aducătoare de profit spiritual cu biserica, ci sunt şi aparţinătorii singurului popor din lume care s-a născut creştin şi, aproape sigur, ortodox. Până la urmă şi comunismul a fost o adevărată religie şi de ce nu ortodoxă de vreme ce capul bisericii era chiar secretarul general al partidului, singurul care putea lua decizii şi fără de ştiinţa căruia nu se luau decizii.

Prin ’88 preşedintele renumitului CUASC de zonă din vremea aceea, ne transmise cuvântul tovarăşului X, secretar cu propaganda, care ţinea să ne reamintească faptul că noi nu trebuie să gândim, noi trebuie să executăm fiindcă secretarul general al partidului gândeşte pentru noi, el ştie ce trebuie să facem. Mesagerul-preşedinte nu era altul decât cel care cu vreun an în urmă nu voia să intre în biserică pentru a participa la o cununie religioasă la care fusese invitat. După ’89 a bătut drumul bisericii cu deosebit spor şi duminica şi de sărbători.

Exemplele sunt nenumărate dar toate dovedesc faptul că aceşti oameni şi alţii, mulţi alţii, trăiesc în case fără oglinzi ori cu oglinzi care, indiferent cum sunt, îi arată deosebit de frumoşi, drepţi, corecţi, etc.

Făţărnicia este narcisismul omului fără însuşiri, care, în loc să recunoască anormalitatea din statutul său, arată cu degetul spre celălalt pe care-l consideră anormal. Dar n-o mărturiseşte decât imaginii sale. Ea este demnă de încredere şi doar în ea se încrede, în faţa celorlalţi afişându-se tolerant, deschis, solidar, modest şi uşor victimizat. Făţărnicia este atât de periculoasă deoarece evoluţia ei înseamnă incapacitatea de a sesiza diferenţa dintre ceea ce crezi că eşti şi ceea ce eşti cu adevărat, dintre ceea ce poţi fi şi ceea ce vrei să fii.