A nins cu şoapte pe urechea dreaptă
Şi cu prelungi suspine în cea stângă
Şi sub noianul sunetelor, iată
Că superbia nopţii-o să se frângă.
Şi tot cristalul ei devine lut
Când mocirlos, când praf de lună
Peste iluzia noastră aşternut
De-a fi tot singuri chiar şi împreună
Şi gerul ei de-acuma mai bate înspre gri
Şi albul de pe coame alunecă-n îngheţ
Când amintirile devin pustii
Şi prin livadă vântul devine pădureţ.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu