Mai ninge cu iluzii pe vise putrezite...
Potop de iarnă-n geruri se-şterne
monoton
Şi sub zăpada calmă sunt nopţile
strivite
De marginile lumii turnate în beton
Doi ochi deschişi spre lume cu-amurgul
pe retină
Nerăbdători aşteaptă imaginea dintâi
Când, lacomă, iar muşcă zăpada luna
plină
Înfiorând lumina opaiţelor molâi.
Zadarnic dinspre vârfuri se prăvăleşte
valea
Tot verdele din ramuri e-acuma doar
decor
Iar tu mai cauţi încă prin suflete
cărarea,
Pe care ai pierdut-o, spre izvor.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu