S-a scurs din mine vlaga în
albul fără vină
Şi mi-a rămas, tăciune, un gând fără de vatră,
Un pod al palmei căptuşit cu vată,
Sub care joacă focul şi sufletul suspină
Măcelărit amurgu-i de-atâta rătăcire
Pe-ascunsele, de diamant, poteci
Sub care doarme iarna o caldă amintire
A vieţii peste care, nepăsătoare, treci.
Şi firav, precum firul de iarbă-n hibernare,
Se lasă păgubitul, de fumuri, astăzi, horn,
Un adăpost de păsări grăbite, la plecare
Spre lumile din care nu peste mult se-ntorn.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu