ROMÂNIA IMPREVIZIBILĂ 4

În vremurile când saşii erau majoritari în multe din satele din jur şi foarte mulţi în oraşele din Transilvania, câte-un român ocoş, cu un rânjet tâmp, după tot felul de apelative, care mai de care, concluziona satisfăcut „sasu’ care nu-i prost, nu-i sas ori - continua trăgând cu ochiul - e  bitang, făcut cu un român”, făcându-mă să mă simt extrem de jenat şi să roşesc, cu privirea în pământ. Aveam mulţi prieteni şi colegi saşi şi aveam o mare simpatie şi respect pentru seriozitatea lor, constanţa prieteniei, lucrul bine rânduit, pentru diplomaţia lor şi respectul pe care ţi-l arătau de fiecare dată. Fiindcă dacă erau trei saşi cu tine, erai sigur că ei vor vorbi între ei, de faţă cu tine, numai româneşte ( o dovadă măgulitoare de stimă ), ceea ce niciodată nu se întâmpla în compania prietenilor unguri ( o formă primitivă de aroganţă ).

Astăzi, odată cu gestul politic al lui Werni, remarca amintită şi care îmi producea o jenă infinită mi-a invadat creierul şi gândul meu s-a întors la momentul în care un ilustru liberal îi propunea Maiestăţii Sale să candideze la funcţia de preşedinte. Sigur că descendenţa germană a regelui nu i-a permis ceea ce descendenţa săsească a judelui de Sibiu i-a permis: să renunţe la trecut pentru un post de primvicepreşedinte. Aşteptăm un gest asemenea şi din partea lui Kelemen sau a unuia dintre primarii din ţinutul secuiesc înspre partidul premierului, pentru o echilibrare a situaţiei, nu-i aşa? A înţeles, oare, Klausi, că succesul său s-a datorat tocmai etniei, nu calităţilor individuale pe care n-avea cum să le probeze decât o dată cu exercitarea funcţiei pentru care candida, că nu s-a datorat apartenenţei la un partid, şi că, prin înregimentare, ar putea pierde pentru că electoratul va percepe gestul ca pe o trădare şi va sesiza, în el, dorinţa de putere, de mărire, pe care o dispreţuieşte atât de mult la politicianul român ?  „Spune-mi cu cine te-mprieteneşti ca să-ţi spun cine eşti”  nu îl avantajează pe edil pentru că duetul liberalo-pecist nu e, în această perioadă, tocmai onorabil, fiindcă acutele de soprană ale liderului liberal şi ale colegilor de grup vocal sunt rezultatul presiunii pe ouă exercitate de comandoul media aferent, orchestrat de un dirijor cu vocaţia requiemului pentru adversari şi a odei sau imnului pentru amici. Dacă însă, rezultatul trădării va fi Sibiu-capitală regională, iar motoul mişcării fostului lider fdgr-ist se va dovedi a fi fost „fă-te frate cu dracu’  până treci puntea” ( cum s-a întâmplat pentru a beneficia de fondurile necesare de la buget pentru Sibiu-capitală culturală, ceea ce, trebuie să recunoaştem, i-a eternizat funcţia ), atunci acesta va deveni, dacă nu un Avram Iancu al sibienilor, cu siguranţă, un Andrei Şaguna al evanghelicilor luterani. 

Sigur nu va fi un Iuliu Hossu chiar dacă, având în preajmă delatori calificaţi şi eficienţi, dovediţi, ar putea reedita, ipotetic, soarta acestuia ( vezi http://www.romanialibera.ro/timpul-liber/fapt-divers/l-a-turnat-pe-cardinalul-hossu-la-securitate-din-respect-10014.html ), şi cu atât mai puţin un Gheorghe Şincai, un Samuil Micu ori un Petru Maior fiindcă aceia aveau vocaţia sacrificiului de sine pentru drepturile altora ( ale românilor ardeleni ), adică vocaţia patriotică, sacrificiu pentru care au fost recompensaţi cu confiscarea de către comunişti şi, încă, după douăzeci şi trei de ani, nerestituirea bisericilor de către  preadrepţii credincioşi majoritari, obişnuiţi mai degrabă cu folosul personal atât de concret decât cu atât de fadele şi abstractele principii laice ori dogme religioase.