Mi-a mai rămas,
din tot ce-a fost, doar vina
scursă-n
fierbinţi şuvoaie, ca de lavă
când sufocate de
atâta slavă
multicolorele
miresme-şi pierd grădina
când, rătăcind
să caute iubire
la infinit şi
dincolo de el
un fluture, cu
aripi de oţel
se aşeză pe-o
tristă amintire
şi tot polenul
astfel tulburat
se risipi ca
umbrele în ceaţa
pe care o
stârneşte-alene viaţa
pierdută în etern anonimat.
E-n mine prea
pustiu şi prea înalt
şi nu-mi ajung
la capăt cu privirea
în vreme ce,
într-un cotlon, iubirea
îşi
lustruieşte-agale, chipul calp.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu