A fost, o viaţă,
miel ascultător,
primind, smerit,
atât cât i se da
şi mulţumit că
poate asculta
şi glasul blând
şi glasul tunător.
Cerând nimic doar asta vei primi
şi tot atât de ceri aproape totul...
Şi-a înţeles că
lupta-i antidotul
dorinţei Lui de
a te umili.
De-aceea, prea
sătul de-atâtea mofturi,
strâmbări din
nas ori spate-ntors în silă,
lehămesit de
semnele de milă
porni şi el să
caute noi rosturi
şi revoltat
i-ntoarse-ades cuvântul
ori tronu’ să-i
ocupe încercă
dar, din furtuna
care se iscă,
el îşi pierdu şi
aura, iar Sfântul
simţi corniţe
moi pe sub blăniţă
şi o codiţă,
parcă, îi mijea
cu vocea
răguşită behăia
şi-nfuriat,
lovea dintr-o copită...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu