GÂNDURI 15

         Sindromul ciobanului miştocar ce alerta satul anunţând în gura mare că a venit lupul, deşi nici vorbă de aşa ceva, iar când acesta a venit cu adevărat, nu l-a mai crezut nimeni, s-a manifestat tentacular.

         Am strigat mereu că parlamentarii sunt foarte slabi, corupţi, interesaţi doar de problemele lor, cinici, incompetenţi. Şi-n momentul în care ne-a slăbit vigilenţa, au intrat în parlament toţi penalii pentru a scăpa de justiţie. Am arătat din ce în ce mai insistent şi mai aprigi spre medicii slabi, iar aceştia au plecat cu miile în locuri mai primitoare. Între noi fie vorba, medicii, dintre toate categoriile pe care le-am cunoscut în vremea comunismului, erau cei mai citiţi şi cei mai plăcuţi interlocutori. Am urlat că justiţia nu-şi face treaba, iar în momentul în care am aţipit, ea şi-a făcut-o şi nu numai că nu ne-a convenit dar i-am compătimit victimele. Am urlat că jandarmii nu-şi îndeplinesc sarcinile, apărând statul de drept şi ordinea publică ( şi ştiam că nu o fac prin consiliere psihologică ci, aşa cum e normal, prin forţă ) iar, după ce au făcut-o, au fost executaţi mediatic.

         Ăsta e de fapt tot farmecul. Un cioban miştocar şi-a găsit un sat parţial credul şi repede delăsător. Fiindcă, dacă ciobanul ar fi fost neamţ ori japonez, nu numai că satul s-ar fi dus de fiecare dată, dar nici nu s-ar fi gândit vreodată că ciobanul n-ar fi văzut, întotdeauna, lupul.