Sunt
amintiri care-au trecut de mine,
pierdute,
rând pe rând, pe cale
de
o memorie care-o ia la vale
răpindu-te,
adesea, şi pe tine.
E-atât
de bine fără de povară,
ca
un copil, descopăr lucruri noi
însă,
precum Sisif, le pierd la malul zilei
alunecând
în hăul dinafară.
Dar
nu mai sunt-nainte-mi anii,
cutezător
cu care am pornit
la
drumul ce-i aproape de-un sfârşit,
azi,
aliat, îmi pare, cu duşmanii
şi
mă despoaie zilnic de trecut,
tabula rasa-mi face şi prezentul
pe
care alţii o să scrie restul
poveştilor
pe care le-am pierdut.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu