De
tine, Doamne, sunt tot mai aproape
nu
sufletul, ce s-a-nrăit prin ani,
ci trupul
gârbov, îndoit de spate
m-apropie,
pe drumul fără bani.
Nu o
să-mi spăl mizeria-n spovedanii,
nu-i
om să afle tot ce Tu mi-ai dat
să
port cu mine până-atunci când anii
la
poarta-Ţi m-or opri, la cercetat.
De-aceea
nu mă las la mâna popii,
bietul
slujbaş al burţii-ndestulate
ce ar
putea, viclean, în clipa morţii,
să mă
buzunărească de păcate
căci
eu, toate greşelile, ofrandă
condiţiei
umile, azi le-aduc,
de om
ce a-ncercat din greu o viaţă,
în
faţa-Ţi doar, s-arăt cât am putut.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu