sâmbătă, 30 noiembrie 2013

BALADA UNICEI SPOVEDANII

De tine, Doamne, sunt tot mai aproape
nu sufletul, ce s-a-nrăit prin ani,
ci trupul gârbov, îndoit de spate
m-apropie, pe drumul fără bani.

Nu o să-mi spăl mizeria-n spovedanii,
nu-i om să afle tot ce Tu mi-ai dat
să port cu mine până-atunci când anii
la poarta-Ţi m-or opri, la cercetat.

De-aceea nu mă las la mâna popii,
bietul slujbaş al burţii-ndestulate
ce ar putea, viclean, în clipa morţii,
să mă buzunărească de păcate

căci eu, toate greşelile, ofrandă
condiţiei umile, azi le-aduc,
de om ce a-ncercat din greu o viaţă,
în faţa-Ţi doar, s-arăt cât am putut.



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu