A.P.R.D. ( Agenţia pentru relaţia cu Divinitatea )

Oricine poate avea o relaţie cu Dumnezeu, inclusiv un popă. Dar este exclus ca toţi popii să fie în relaţie cu divinitatea. Şi-atunci, de unde ştim că, alegându-ne un duhovnic, l-am ales pe cel potrivit? Oricum, el este un intermediar dincolo de care nu putem vedea şi, în loc să ne încredinţăm sufletul direct lui Dumnezeu, ni-l încredinţăm unui posibil impostor sau, mai rău, unuia ce-l slujeşte pe Necuratul. N-am înţeles niciodată de ce oamenii au simţit nevoia de a avea mereu intermediari, dar cred că, dacă la început era ignoranţa, cauza de astăzi este criza de timp. Vedem cu toţii, nu-i aşa?, de cât timp are nevoie un slujitor al lui Dumnezeu, care munceşte, cu publicul, doar câteva ore pe săptămână, tocmai pentru a putea stabili relaţia cu El şi, nici în această situaţie, cei mai mulţi nu reuşesc. Noi, ceilalţi, avem vreme pentru toate dar nu pentru ceea ce este mai important, pregătirea pentru întâlnirea finală. Dacă pentru a cumpăra o casă folosesc un agent, de ce n-aş folosi unul, adică un popă,  şi pentru a-mi cumpăra credinţa, plătind cu orice ( contribuţie, donaţii, prezenţa la slujbă, spovedanii, etc. ), dar nu cu ceea ce trebuie, adică timp dedicat îndelung şi exclusiv ( = viaţă ). De unde ştiu că, prin intermediar, nu se produc distorsiuni ale mesajului ? Cum pot să am încredere totală într-un individ care are de învăţat, pentru întreg ritualul bisericesc, vreo două-trei cărţi şi nici pe acelea nu reuşeşte să le memoreze, până la bătrâneţe?

Dar, pentru o ţară în care instituţia cea mai respectată rămâne decât ( sic! ) biserica ( un spaţiu atât de îngust şi limitat oricât de mulţi indivizi ar cuprinde, deservit de preoţime, o masă eterogenă de agenţi ), universul nemărginit al lui Dumnezeu pare ostil şi fără de rost.