TOLERANŢĂ ZERO, TOVARĂŞI !

Mă gândesc uneori că cineva, care ar auzi unele dintre părerile mele, ar crede că am ceva cu tagma preoţească. N-am nimic cu ea ci cu aroganţa ei cu prăpastia dintre ceea ce este şi ceea ce pretinde a fi. Am avut ocazia să cunosc preoţi şi sub comunism şi în capitalism. Majoritatea erau şi atunci nişte lichele şi sunt şi acum. M-am aşteptat întotdeauna ca biserica să fie cea mai tolerantă şi înţelegătoare instituţie, ca, acolo unde are altă părere să nu comenteze, să afirme şi să promoveze ideea opţiunii personale şi nu înregimentarea în turmă chiar dacă uşa spre ea rămâne larg deschisă. Cine vrea să devină ori să rămână oaie, n-are decât. Dar şi cine doreşte libertatea caprei negre să nu fie arătat cu degetul.

Băgăcioşii m-au dezgustat întotdeauna.  Dacă se vorbeşte despre reglementări legale în domeniul prostituţiei, ierarhii bisericii se opun. Se discută despre parteneriatul civil, aceeaşi indivizi se pronunţă împotrivă. Îmi aduc aminte perioada de glorie a comunismului când ni se cerea tuturor toleranţă zero faţă de orice abatere de la linia directoare a pcr-ului care ne-ar fi luminat calea până în comunism. Nu ştiu de ce, dar purtătorii făcliei comuniste par a fi aceeaşi care luminează azi, cu democratică perseverenţă, calea spre rai. De la raiul comunist la cel dumnezeiesc nu pare a fi, pentru ei, decât o problemă de vocabular. N-aş spune nimic dacă aş auzi ceva de genul: Nu suntem de acord cu prostituţia dar acordăm îngrijire medicală, în spitelele noastre, pe banii noştri, tuturor victimelor păcatului care au nevoie sau nu suntem de acord cu căsătoriile gay dar oferim, la fel, asistenţă medicală, pentru toţi copii afectaţi de hiv. Dar aici, tăcere, fiindcă asta presupune costuri nu câştiguri iar în relaţia cu popii de dă, nu se ia.

Şi totuşi, mult mai bine ar suna a dat popa ortul  decât  am dat ortul popii, nu-i aşa?