Sunt din ce în ce mai convins că este
atât de adânc intrat comunismul în noi încât ne-ar trebui nu sute de ani de
democraţie ci sute de ani de (auto)flagelare şi exorcizare. Pentru că, dacă nu
l-am fi cunoscut, probabil nu l-am fi avut ca reper şi suntem atât de marcaţi
încât şi unele manifestări ale democraţiei le considerăm reminiscenţe ale
dictaturii. Şi de asta sunt vinovaţi toţi comuniştii de mâna a doua care,
ajunşi la putere, au acceptat şi chiar au încurajat manifestări anarhice tocmai
pentru a nu fi băgată în seamă fiinţa lor gelatinoasă, de moluscă.
S-a generalizat ideea că apărarea, în
forţă şi cu forţă, a ordinii stabilite prin lege este abuz iar abuzul înseamnă
dictatură. Nimeni nu mai ţine seama că în colectivitate, principiul toţi pentru unu şi unu pentru toţi,
poate însemna că unul dintre manifestanţi poate s-o încaseze de la toţi
jandarmii în locul tuturor manifestanţilor şi invers. Numai că ideea de
dictatură îi face pe toţi să condamne agresiunea jandarmilor şi s-o încurajeze
pe a civililor. Cică nu există în afara puterii, puterea absolută fiind singura
generatoare de dictatură. Dacă e aşa înseamnă că, în afara cazului în care sunt
educaţi pentru democraţie, deţinătorii puterii se manifestă totalitar.
Cât de necesară e totuşi educaţia,
chiar dacă dăm tot mai puţin pe ea, nu-i aşa?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu