sâmbătă, 7 iunie 2014

PĂRERI 27



Evenimentele remarcabile în care sunt implicaţi români, sunt atât de rare încât, atunci când se produc, sunt invadate de paraziţii mediocrităţii din politică, media, fan-istică, etc. Fenomenul Halep, consecinţă a muncii, seriozităţii, consecvenţei şi sacrificiului, până la urmă a respectului şi a încrederii în sine a individului şi a familiei, ( nicidecum a geniului unui popor ales şi binecuvântat !??! ) devine, în momentul reuşitei, o ţintă a căpuşelor de tot felul şi de toate mărimile, prezente peste tot în mediul social şi gata oricând să istovească ţinta. Nenorocirea face ca acestea să transmită şi boli adesea devastatoare. Imunizarea se poate face doar prin carantină ( izolare ) sau prin rămânerea în mediocritatea de care cei amintiţi sunt sătui fiindcă o văd de câte ori se uită în oglindă.
Cineva vorbea despre finala de azi ca despre confuntarea dintre cele două ţări şi mi-am adus aminte de meciul de fotbal din ’83 dintre noi şi italienii proaspeţi campioni mondiali, meci văzut ca înfruntarea dintre daci şi romanii pe care trebuia, de data asta, să-i învingem. Şi i-am învins, culmea, prin golul marcat de un ungur...
A trăi succesul sau eşecul cuiva ca pe unul propriu, ceea ce se-ntâmplă în aceste cazuri, ar trebui pedepsit ca furt de identitate.
În rest, totul este un spectacol, o întrecere de care trebuie să ne bucurăm!


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu