Atomi de-nstrăinare se divid în mine
Cu fiece cuvânt ce nu-l rosteşti
Şi din implozia sinelui, în sine,
Un fin ecou mi-ajunge la urechi.
În silă se transformă tot ce simt
Senzaţie inocentă, viscerală
Pe care, neuronic o resimt
Paralizantă, umedă, carnală.
Azi vremea Ta e ruptă de a mea
Căci nu mai sunt naivul de-altădat
Şi timpul nu mai curge cum curgea
În matca lui, docil şi resemnat.
An după an rămas-a numai scrum
În fiece popas sub poala popii
Unde-ntuneric e ca pe un drum
Croit anume să-l păzească hoţii
Şi nu mai pot mereu să mă ascund
Prin întuneric bâjbâind precum un orb...
Ca, de lumina Ta, să mă pătrund,
Vreau doar din ochii Tăi să o mai sorb
!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu