PĂRERI 28

Viaţa de blogger e una interesantă. Porneşti să cucereşti lumea aşteptând, de fapt, să fii descoperit. Fiindcă aici e ca şi în viaţă. Valorezi cam cât interes trezeşti. Numai că aici, ca-ntr-o parcare, tu rulezi câte un filmuleţ despre cum vezi lumea, lucrurile, persoanele, fenomenele şi, din când în când, mai arunci câte o privire să vezi câţi spectatori ai sau câţi au curajul sau timpul să exprime o părere. Uneori eşti dezamăgit, alteori încântat şi, de cele mai multe ori, mirat că mai contezi şi pentru alţii, nu numai pentru tine. Un blogger adevărat nu poate abdica de la statutul său coborând într-atâta încât să devină un facebook-ist. Diferenţa dintre cele două medii fiind, se pare, din cauza degradării accelerate al celui de-al doilea, cea dintre un cerc de lectură şi comunicare şi un spectacol topless de bârfă, lăudăroşenie şi infantilism.

Dacă bloggul este echivalentul unei curţi în care cei ce intră sau aruncă o privire din stradă văd şi frânghia cu rufe, pagina de facebook seamană mai degrabă cu frânghia de rufe întinsă, provocator, în stradă / pe balcon în dorinţa clară de-a fi văzută. Şi n-a fost gândit deloc aşa. Ca dovadă este impunerea unei limite de vârstă, regulă încălcată nu numai de copiii care o falsifică ci şi de părinţii care, cu aceeaşi inconştienţă cu care îşi aruncă odraslele în spaţiul real al discotecilor, sălilor de jocuri de noroc şi biliard ori barurilor, îşi exilează progeniturile în spaţiul virtual, mult mai periculos deoarece acolo ameninţările nu sunt vizibile decât atunci când produc efectul.

Şi, este evident, pentru a câta oară ?, că, în relaţiile cu minorii, cei care greşesc sunt adulţii, inconştient ori intenţionat, iar copiii rămân aceleaşi victime, uneori cu atitudine de călăi fie faţă de părinţi fie faţă de ei înşişi.