Nu mă lega de tine când funiile-s coapte
Că inutil ţi-e gestul şi munca-i de pomană.
Doar ştii că împreună n-om trece înc-o noapte
Din trista şi ploioasa, nemărginită, toamnă.
E noaptea numai sfetnic fără şoapte
Din care singur, parcă, şi somnul se destramă...
Nu mă lega de tine când funiile-s coapte
Că inutil ţi-e gestul şi munca-i de pomană.
Nu-mi da ce niciodată din tine n-a fost parte
Şi ce-ţi doreşti, din mine, acuma, să iei vamă !
E prea, săracu-mi suflet, secătuit de moarte
Să-nfrunte lăcomia-ţi când viaţa-i se destramă.
Nu mă lega de tine când funiile-s coapte...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu