Adeseori, m-am gândit la ceea ce s-a
întâmplat în perioada Inchiziţiei şi la felul în care atmosfera vremii a născut
atât de tulburătoarele capricii ale lui Goya. Dacă ar fi fost doar factorii
externi poate că violenţa exprimării n-ar fi avut aceeaşi intensitate. Dar
tăierea bruscă a legăturii cu lumea, din cauza surzeniei, l-a schimbat radical
şi mărturia impactului sunt cele optzeci de gravuri. Somnul raţiunii naşte
monştri era unul dintre moto-urile generaţiei mele şi, nu întotdeauna, el era
asociat cu numele pictorului.
Forţa deosebită, expresivitatea şi, de ce nu, şocul provocat poate fi o replică dată celor automulţumiţi, celor resemnaţi şi celor neimplicaţi. Revolta exprimată prin atitudine, prin idei sau gânduri este preferabilă celei în genunchi sau de după gratii.
Dar
exprimarea fiecărei forme de revoltă îşi are timpul său iar ratarea momentului
potrivit pentru aceasta, de cele mai multe ori din cauza surzeniei efective (
nu vreau să aud, nu mă interesează ) sau induse, prin filtre ( vreau să ascult
numai ce spun unii sau nu aud decât ceea ce vreau ), afectează profund ceea ce
va să fie.
Şi
nu ştiu de ce dar, tot mai des, mă recunosc în gravura lui Goya, izolat într-o şi de o lume a cărei raţiune sforăie cumplit, provocând valuri succesive şi din ce în ce mai mari de prostie, porniri viscerale şi vulgaritate, valuri pe care se avântă numai amatorii surfing-ului de acest gen care, ca orice practicanţi de sporturi extreme, strâng tot mai mulţi gură-cască, iar aceştia pot deveni, foarte uşor, admiratori înfocaţi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu